Categories: noutăți

Ministerul Culturii permite cercetarea epavei de la Eforie Sud, din cauza căreia s-au oprit lucrările de lărgire a plajei

Ministerul Culturii dă undă verde cercetării epavei de la Eforie Sud, din cauza căreia s-au oprit lucrările de lărgire a plajei.

Deși era cunoscută încă din anii ’70, existența unei epave la Eforie Sud a determinat oprirea lucrărilor în perimetrul de 8.000 de metri desemnat ca protecție a acestei de către Ministerul Culturii, informează Radio România Constanța.

Constructorul olandez a făcut numeroase intervenții pentru a debloca situația și chiar a propus o soluție, prin care epava ar fi putut fi cercetată de pe uscat, dar procedurile au putut fi deblocate abia acum.

„Lucrările ocolesc o zonă de restricții, impusă de către Ministerul Culturii, prin avizul Ministerului Culturii din ianuarie 2021, și continuă pe celelalte celule de plajă. Problema este că celula de plajă în care se află aceste rămășițe ale unei ambarcațiuni nu este terminată și nu va funcționa, în ceea ce priveşte protecţia costieră”, susține directorul companiei olandeze, Marius Stamat.

El susține că a făcut mai multe solicitări la Ministerul Culturii, însă toate au fost refuzate până acum, inclusiv aceea ca epava să fie acoperită cu nisip, având avantajul ulterior că va fi într-o zonă pe uscat nou și va putea fi excavată de pe uscat, cu costuri mult mai mici și fără problemele de lipsă de scafandri brevetați și arheologi.

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, susține că în câteva zile se va debloca situația.

„Din păcate, circuitul legislativ impune și consultare publică, nu am făcut noi aceste norme, de fapt, le-a făcut Comisia de Arheologie de pe lângă Ministerul Culturii. Toate observațiile și tot ceea ce s-a adunat, în urma discuțiilor, le-am reintrodus în comisia de arheologie, pentru că ei sunt titularii de problemă și acum cred că sunt în măsură, astăzi la ora 1 am întâlnire cu colegii, sunt în măsură să avem noile norme și noul ordin de ministru. Înțelegem urgența, nu vom fi noi o piedică în calea acțiunilor economice cu pricina, dar trebuie să se înțeleagă un lucru extrem de important – noi, în acest moment, vom da posibilitatea efectuării de cercetare arheologică, ceea ce va rezulta în urma cercetării este strict responsabilitatea și dreptul arheologului, care va face supraveghere arheologică. Deci nu știm ce va rezulta în urma cercetării și cum va suna avizul, dar el se va emite, asta este evident”, a declarat ministrul Culturii.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

2 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

3 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago