Minele de uraniu – de ce nimeni nu avea voie să se apropie de ele în România comunistă

În primul deceniu comunist au existat câteva locuri în România de care nu puteai sa te apropii. Aproape era interzis să vorbești despre ele. Măsuri stricte au fost luate pentru a-i împiedica pe români să se apropie de cele mai bine păzite locuri din România primelor ani de comunism. Între acestea se numărau nu doar lagărele cu deținuți politici, ci și minele de uraniu.

Cele mai bine păzite exploatări miniere din România primului deceniu de comunism au fost cele de uraniu. Minele funcţionau în zone complet inaccesibile persoanelor neautorizate, în inima munţilor, erau conduse şi supravegheate de sovietici, iar producţia lor era sigilată şi transportată în secret în Uniunea Sovietică. Primele mine de uraniu din România au fost deschise la începutul anilor ’50 în Munţii Bihorului, o dată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“.

În acei ani, în exploatările din Băiţa Plai şi Avram Iancu au fost trimişi zeci de mii de oameni, cei mai mulţi deţinuţi politici. A urmat deschiderea  minelor de uraniu la Crucea, Brotuşana şi Grinţieş în Carpaţii Orientali, la Crucea – în Carpaţii Occidentali, la Ciudanoviţa – în Banat, întreprinderi miniere de uraniu la Oraviţa, o uzină de concentrare a uraniului la Feldioara.

„Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, arăta un document al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 1954.

Modul în care s-au derulat proiectele şi mortalitatea din minele de uraniu erau ţinute secrete, dar se cunoştea faptul că munca în aceste exploatări era extrem de periculoasă. Mai târziu, după moartea lui Stalin și relaxarea relațiilor cu Moscova, Ministerul de Interne de la București a coordonat activitatea exploatărilor de uraniu.