Mănăstirea Voroneț – un loc în care tainele cerului întâlnesc tăcerile pământului

Acest maiestuos locaș este cunoscut mai degrabă sub denumirea de  “Mănăstirea  Voroneț” datorită așezării în localitatea Voroneț, însă ceea ce nu mulți dintre noi cunoaștem, este faptul că biserica din cadrul mănăstirii poartă numele Marelui Mucenic Gheorghe, biruitorul balaurului de altă dată.

Ia ființă atunci când Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare câștigă o nouă bătălie împotriva turcilor

“Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii”.

Mănăstirea Voroneț este construită în secolul al XV-lea de către voievodul Ștefan cel Mare după ce reușește să îi înfrângă pe otomanii care voiau să prădeze teritoriul moldovenesc. Se cunoaște faptul că Domnul Moldovei cerea sfatul Arhimandritului Daniil Sihastrul la fiecare criză sau început de bătălie pe care urma să o ducă împotriva dușmanilor, iar acesta îl îndruma cu sfatul cel bun astfel încât țara să nu aibă de suferit. Așa a făcut și în cazul luptei de pe urma căreia a luat naștere încă un loc în care raiul cel de sus se poate oglindi; a îngenuncheat, a luat binecuvântare, chiar dacă înainte de a fi voievod, Ștefan a fost și om răpus de slăbiciuni și neputințe și ca toți ceilalți, nu mai vedea nicio scăpare din mâinile vrăjmașilor. Mai fă un pas aici și vezi promisiunea votivă a domnitorului: https://goo.gl/UDxjkE .

De la locaș de cult la monument memorial și solemn

Înființată ca o jertfelnicie și în semn de mulțumire pentru ajutorul primit de la Divinitate, în mai puțin de 4 luni, Mănăstirea Voroneț reușește să fie în același timp un loc de rugaciune și de taină, dar și un monument arhitectural grandios și memorial, deoarece păstrează o amintire vie a Sfântului Ștefan cel Mare și a Cuviosului Stareț, Daniil Sihastrul.

Pictura exterioară a mănăstirii Voroneț se datorează aceluiași Grigore Roșca. Rezultatul a fost excepțional: Judecata de Apoi ocupă tot peretele de apus într-o uriașă compoziție pe cinci registre, unică în arta orientului creștin. Specialiștii o consideră prin amploare, stiința efectului decorativ și strălucirea policromiei, superioară compozițiilor de la Athos și celor de la Camposato (Pisa), demnă de a fi alăturată Capelei Sixtine din Roma, mozaicurilor geamiei Khrie (Istambul), imaginilor de la San Marco (Veneția), din Siena, Assisi, Orvieto.

Pentru pelerini, dar și pentru orice turist, Biserica Sfântul Gheorghe de la Voroneț reprezintă o oază de liniște, o întâlnire cu cerul, aici pe pământ, precum și o regăsire a sensului vieții ființei umane. Cum pășești în interiorul acesteia, te simți înconjurat de dragostea sfințiilor și protejat de Pantocratorul blând ce veghează de sus, încât timpul se oprește în loc și ai vrea să rămână așa mereu.

Taina frumosului locaș de cult se reflectă în versurile poeziei “Voroneț”, scrisă de Vasile Mihăescu, motiv pentru care orice cuvânt se transformă în tăcere:

“Pe sub fruntea mănăstirii clopotul bate …

Coboară parcă sfinții să respire sunet nou,

Valsează ca un arc al lui Ștefan zidurile-mbătate

Cu ecou, de ecou, din ecou.

Albastrul peste turlă se ridică

Și parcă întâmpină o sageată din mit,

Sfinții dintre ierburi plâng și se despică

Lângă zarea ochiului meu neliniștit.

Pe sub fereastra istoriei bate clopot de dor …

Cerul rămâne strâns în roșii peceți,

Sfinții regăsiți în veșmintele lor

Intră în văzduhul șters de pe pereti …”

Autor: Anamaria Țigănuș