Categories: noutăți

Mănăstirea Negoieşti, ctitoria lui Matei Basarab, restaurată cu bani europeni

Lăcaşul de cult din comuna Şoldanu, complex architectural medieval, ctitorit între anii 1646-1649 de Matei Basarab, va fi introdus în circuitul turistic, după o investiţie de 10,5 milioane lei. Voievodul Matei Basarab şi Doamna Elena aveau la Negoeşti un conac ce era reşedinţa de vară a familiei domnitoare, locul unde se retrăgeau adeseori, în linişte, şi de unde dirijau treburile ţării.

Astfel, parohia Negoieşti, monument istoric, a devenit beneficiara contractului de finanţare pentru proiectul „Restaurare, consolidare, punere în valoare şi introducere în circuitul turistic al complexului arhitectural medieval al fostei mănăstiri Negoiești – Șoldanu, județul Călăraşi, una dintre cele mai importante investiţii din judeţ.

10,5 milioane lei, valoarea investiţiei

Proiectul este finanţat din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi are o valoare totală de 10.593.303,72 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă este de 5.668.650,68 lei, iar co-finanţarea beneficiarului de 115.686,75 lei. Cheltuielile neeligibile reprezintă în cadrul acestui proiect o sumă foarte mare, pentru care se caută în prezent sprijin financiar – 2.055.519,10 lei, iar autofinanţarea însumează 1.102.108,88 lei. Contractul de finanţare are o durată de 42 de luni şi a fost semnat în luna mai 2011. Are ca obiectiv specific restaurarea monumentului de patrimoniu naţional specific secolului al XVII-lea, ce caracterizează un stil arhitecural reprezentantiv pentru arta şi arhitectura religioasă medievală din ţara noastră.

Reşedinţa de vară a voievodului

Mănăstirea Negoieşti, situată în comuna Şoldanu din judeţul Călăraşi, a fost ctitorită de către Matei Basarab şi Doamna Elena în perioada 1646 – 1649. Voievodul Matei Basarab şi Doamna Elena aveau la Negoeşti un conac ce era reşedinţa de vară a familiei domnitoare, locul unde se retrăgeau adeseori, în linişte, şi de unde dirijau treburile ţării.

Sursă: adevărul.ro

Maria Stefan

Recent Posts

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

3 ore ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

3 ore ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

13 ore ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

13 ore ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

2 zile ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago