Made in China: oraşe europene clonate

Dezvoltatorii chinezi au făcut din construirea unor replicile după monumente sau clădiri europene, un scop de a-şi creşte Produsul Intern Brut, una dintre priorităţile guvernului de la Beijing.

Replică a turnului Eiffel

La marginea oraşului Shanghai, se află o replică a faimosului Turn Eiffel de pe Champ de Mars, care este înconjurată de clădiri construite în stil parizian.

Comunitatea din Tianducheng, construită în 2007, are şi propria fântână din faţa palatului Versailles şi propriul Arc de Triumf. Având un aer misterios, foarte puţine informaţii despre oraş au fost puse la dispoziţia publicului de la deschiderea sa, cel mai probabil, pentru că este una dintre cele mai recente construcţii dintr-o serie de oraşe fantomă, care evidenţiază o problemă foarte gravă din China: o bulă imobiliară pe cale să explodeze.

La ultimul recensământ, populaţia din Tianducheng număra 2.000 de persoane, dar oraşul poate să găzduiască peste 100.000 de locuitori. Cei mai mulţi oameni nu îşi pot permite să trăiască pe proprietatăţile disponibile în Tianducheng şi, până în prezent, multe dintre apartamentele în stil parizian sunt ocupate de muncitori care lucrează la extinderea comunităţii şi la construirea unui sat în stil franţuzesc, în apropiere.

Acest proiect ambiţios este un exemplu perfect al supraevaluării masive a proprietăţilor din China. Dar dezvoltatorii continuă să construiască, pentru a contribui la creşterea PIB-ului, prioritatea numărul unu a guvernului chinez.

Oraşul austriac Hallstatt, aflat sub patrimoniu UNESCO, reprodus până la cele mai mici detalii

O replică a unui întreag oraş istoric din Austria a fost dezvăluită în provincia chineză Guangdong, la începutul acestui an. Proiectul de 940 de milioane de dolari a fost conceput de către un magnat chinez din domeniul mineritului.

Cei 80.000 de turişti care vizitează anual oraşul chinez care imită Hallstatt, pot străbate străzile reconstruite cu exactitate după cele originale şi pot admira arhitectura preluată în cele mai mici detalii. Dezvoltatorii proiectului speră să vândă imobilele unor chinezi bogaţi, care apreciază stilului european.

Oficialii din Austria nu au ştiut de planurile chinezilor de a construi o clonă după oraşul lor. Austriecii au aflat abia atunci când un membru din echipa de proiectare a scăpat accidental adevărul pe când se afla într-un sejur la un hotel din Hallstatt. „Ar fi trebuit ca ei să îi întrebe pe proprietarii de hoteluri şi alte clădiri dacă sunt de acord cu ideea de a reconstrui Hallstatt în China, şi nu au procedat astfel“, a spus Monika Wenger, proprietara hotelului.

Mica Londră din China

La doar o oră de mers cu maşina de la Micul Paris din China, se poate ajunge în Mica Londră. Oraşul, care se numeşte Tamisa, a fost deschis în 2006. Constructorii au reprodus atât de fidel faţadele unor clădiri, încât proprietarii unor puburi britanice au depus numeroase plângeri.

Centrul oraşului arată ca un parc cu tematică istorică, dotat cu străzi pietruite, case în stil Tudor, cabine roşii de telefon, iar numele unor străzi este Oxford sau Queen. Există, de asemenea, o biserică gotică şi un râu fals, Tamisa.

Deşi iniţial proprietăţile au fost mai populate în oraşul Tamisa decât cele din falsul Paris, replica britanică se adaugă, astăzi, celorlalte oraşe fantomă. Singurele persoane care îşi pot permite să cumpere proprietăţi în aceste oraşe sunt oamenii foarte bogaţi, care au mai multe imobile şi care le folosesc ca pe case de vacanţă.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

3 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

3 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

4 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago