Lindenfeld, satul fantomă al coloniștilor germani din Boemia

În România sunt înregistrate cadastral peste 100 de sate, care au și cod poștal, dar pe teren nu se găsește nimic. Un astfel de sat este Lindenfeld sau în traducere „Câmpul cu Tei”, din județul Caraș-Severin. Situat în Munţii Semenic, la o altitudine de 1.122 de metri, satul a rămas fără niciun locuitor din 1998, atunci când Paul Schwirzenbeck, care, la 83 de ani, şi-a găsit sfârşitul într-un accident de maşină.

Lindenfeld a fost înfiinţat de pemii germani (coloniști veniți din Boemia) în 1828. Primii coloniști au fost recrutați în perioada 1827-28 pentru apărarea Banatului împotriva turcilor pe linia de comandă a graniței militare bănăteană. Cele 56 de familii din Boemia, care urmau sa intemeieze cinci localităti, au ajuns în toamna târzie a anului 1827 la Slatina-Timiș. Aici au iernat în casele de frontieră ale Regimentului de granită valaho-ilir nr. 13. Al doilea val, care a constat din 506 de familii, a sosit în primăvara anului 1828.

Lindenfeld a fost întemeiat în toamna anului 1828 cu 36 de familii, dar, după o scurtă perioadă de timp, au existat o mulțime de nemulțumiri în această așezare. Pentru construirea caselor lor, coloniștii au trebuit mai întâi să taie copacii necesari, pentru pământul promis padurea trebuia taiată, autoritățile militare nu își ofereau sprijinul, iar climatul era aspru.

Astfel, în toamna anului 1833, toate așezările nou întemeiate au fost abandonate. Germanii aveau de ales fie să se întoarcă în Boemia, fie să se stabilească într-un alt loc în Imperiul Austriac. 268 de familii s-au stabilit în principal în: Lugoj, Bacova, Darova, Recaș, Măureni, Liebling, Nițchidorf, Ciacova și Jimbolia. În același an, 18 familii din Poiana s-au mutat în casele abandonate din Lindenfeld.

Din primele 36 de familii, niciuna nu a mai revenit in Lindenfeld, acesta fiind motivul pentru care locuitorii Lindenfeldului sărbătoreau anul 1833 ca an de fondare al localitatii lor.

În 1924 avea 230 de locuitori, dar după Al Doilea Război Mondial mulţi au fost deportaţi în Siberia.

Biserica, salvata de un urmas a celor care au trait odinioara aici

Marea depopulare a început în perioada comunismului, când mai întâi unii locuitori au coborât în Caransebeş. Toate casele sunt părăsite, geamurile sunt sparte, iar crucile mormintelor sunt putrezite. Doar biserica a fost salvată. Și există semnale ca urbea să fie pusă din nou pe picioare.

Fotografie din 1978, SURSA FOTO Facebook

Există o poveste tragică și ciudată despre ultimul om din Lindenfeld

Paul Schwirzenbeck a refuzat să plece. A fost ultimul locuitor al Lindenfeldului. La 83 de ani, şi-a găsit sfârşitul într-un accident de maşină. Se spune că a coborât la Caransabeş, să pună la poştă o scrisoare pentru rudele din Germania. Se întâmpla în anul 1998.
O fotografie rară cu ultimul locuitor al Lindenfeldului a fost realizată de Erwin Josef Ţigla, preşedintele Forumului Democratic al Germanilor din judeţul Caras-Severin, pentru site-ul argument-cs.ro

Paul Schwierzenbeck FOTO colecţia Erwin Ţigla

Fotografia cu Paul Schwirzenbeck a fost realizată în anul 1995, la Kirweiul de la Gărâna. 


Maria Stefan

View Comments

Recent Posts

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

3 zile ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

3 zile ago

Supraturismul aduce taxe noi: „Se caută locurile instagramabile”

Sezonul vacanțelor vine cu noi taxe pe care turiștii trebuie să le plătească, pe lângă…

3 zile ago

Catacombe antice, comori istorice și locuri secrete din Turcia

Turcia este bogată în minuni antice. Aflată între Europa și Asia, această țară a fost în centrul a…

3 zile ago

Noaptea Muzeelor 2024. Anul acesta va avea loc ediția cu numărul 20

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc în data de 18 mai. Manifestarea de anul acesta…

3 zile ago

Marele Hotel Ambasador din Bucureşti, construit în interbelic, a fost vândut

Unul dintre hotelurile emblematice ale Capitalei, cu o suprafaţă totală de 12.600 metri pătraţi, construit…

4 zile ago