Legenda Mănăstirii Coşoteni – cum a fost ridicată în jurul unui copac în care Vodă s-a ascuns ca să scape de turci

O veche legendă legată de întemeierea Mănăstirii Coşoteni spune că lăcaşul a fost ridicat în jurul unui copac în care Negru Vodă s-a ascuns de turcii care îl urmăreau. Ca să-şi arate recunoştinţa faţă de locul care l-a salvat, a zidit în jurul copacului o bisericuţă. Se spune că trunchiul este şi acum în zidul bisericii.

Ctitorită în anul 1647 de către Matei Basarab pe locul unui vechi schit ce datează din vremea lui Negru Vodă, Mănăstirea Coşoteni este unul dintre cele mai impresionante monumente istorice din Teleorman.

Poza de la inceputul secolului XX FOTO: https://manastireacosoteni.ro/

Mănăstirea se află la 35 de kilometri de Alexandria, pe drumul care leagă municipiul Roşiorii de Vede de comuna Vedea, la poalele dealului satului Coşoteni, într-un peisaj încărcat de istorie. Lăcaşul este închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie şi Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.

Aici a funcţionat, pentru o vreme, o şcoală la care învăţau copiii boierilor din aceste locuri.Dovezi ale acelor vremuri sunt moşiile pe care le primea mănăstirea în dar şi care sunt atestate de hrisoavele lăcaşului. Pisania Mănăstirii Coşoteni datează de la 1 august 1647 şi se păstrează astăzi la Muzeul de Artă al României.

Mănăstirea este amintită de CC Giurescu în volumul ”Întemeierea Mitropoliei Ungrovlahiei”. Potrivit istoricului, lăcaşul a fost ctitorit iniţial de Negru Vodă şi mai apoi refăcut de Matei Barasab. Legenda spune că Negru Vodă, domnitorul Ţării Româneşti la acea vreme, fiind urmărit de turci, s-a ascuns în pădure în scorbura unui copac. Domnitorul a inversat potcoavele calului şi i-a dat drumul în pădure, pentru a-şi deruta adversarii. Turcii au fost păcăliţi şi astfel domnul a scăpat cu viaţă. Ca să-şi arate recunoştinţa faţă de locul care l-a salvat, a zidit în jurul copacului o biserică. Legenda spune că trunchiul copacului a dăinuit mult timp ţinând loc de Sfânta Masă, iar acum este zidit în partea de miazăzi a mănăstirii.

Restaurată de  Brâncoveanu

Biserica a fost avariată de-alungul timpului. În 1708, biserica  a fost restaurată de domnitorul Constantin Brâncoveanu care a transformat-o în metoc al Mănăstirii Văcăreşti-Bucureşti. A rămas cu acest statut până în anul 1864 când legea secularizării averilor mănăstireşti i-a schimbat soarta, transformând-o în mănăstire de sine stătătoare, dar fără averi.

În prezent din vechiul aşezământ monahal mai există doar vechea biserică care a fost consolidată şi restaurată, în urma unor ample lucrări demarate în 1997. A fost redeschisă pentru slujbe, dar doar ca biserică de parohie, în lipsa personalului monahal. Începând cu 2014, lăcaşul a redevenit mănăstire.

 În anul 2017, în ziua a 12 a lunii noiembrie, la împlinirea a 370 de ani de atestare documentară a Sfântului Locaș, a fost resfințită Biserica și târnosită Sfânta Masă care, construită inițial din cărămidă, a fost rezidită și placată cu marmură pentru a cunoaște veșmântul sfințirii prin osteneala și rugăciunile Preasfinției Sale ca Episcop al Alexandriei și Teleormanului Galaction.

Inainte de restaurare FOTO https://manastireacosoteni.ro/

Aici s-a născut Radu Grămăticul   

Mănăstirea Coşoteni este locul în care s-a născut Radu Grămăticul,  considerat cel dintâi cărturar european. Radu Grămăticul a tradus în 1574 Tetraevangheliar, document ajuns astăzi  la British Library. Într-o notiţă în limba slavonă de la sfârşitul Tetraevangheliarului,  Radu Grămăticul aminteşte de satul natal ca aparţinând mănăstirii de lângă Roşiorii de Vede. 

Remus Florian

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

2 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

6 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago