Legalizare graffiti: Grafferi anonimi prin România

Zeci de tineri scriitori grafferi își construiesc un stil, un tag, un viitor printr-o desăvârșită armonie a culorilor în contradicție cu întunecatele probleme existențiale și legislative ale grupului lor de adolescenți români.

Te-ai gândit vreodată cum să valorifici talentul grafferi-lor prin legalizarea graffiti-ului­ ca formă de artă urbană?

În prezent nu există încă un echivalent românesc pentru termenul graffer în accepțiunea modernă a cuvântului. Te întrebi de ce­?

Este timpul ca educatori, psihologi, sociologi, juriști, polițiști,procurori să creeze cadrul legislativ care să descrie graffer-ul ca un artist urban ce transmite mesaje sociale aflate în legătură directă cu creativitatea umană și împrejurările sociale violente ale României secolului al XXI- lea pentru ca societatea noastră să progreseze.

De ce legalizarea graffiti-ului?

Acest fenomen influențează societatea față de modul în care sunt respectate în România drepturile fundamentale ale omului, prin expunerea unor opinii

vizuale ferme despre rolul tinerilor în economie, artă, politică, într-o societate suspectată de înaltă corupție.

Pe de o parte graffiti-ul este asociat cu activități contravenționale, iar pe de altă parte devine din ce în ce mai mult o trăsătură celebră a fiecărui oraș.

De fapt, graffiti-ul devine atât de sărbătorit ca artă urbană încât este clasificat și comandat ca o lucrare de artă, parte a designului interior (sau exterior) al restaurantelor, magazinelor de vânzare cu amănuntul, etc.

Mai multe informații puteți găsi:

Om şi Semn în viaţa urbană – arta graffiti

Adrian Majuru   http://www.e-antropolog.ro/2012/06/om-si-semn-in-viata-urbana-arta-grafiti/

Graffiti – formă de artă sau huliganism?

Andreea M.G. Militaru https://www.turismistoric.ro/graffiti-forma-de-arta-sau-huliganism/

Arta urbană romanească în creațiile celor mai tari grafferi din Bucureşti

https://www.vice.com/ro/article/pgbk99/arta-urbana-romaneasca-in-creatiile-celor-mai-tari-grafferi-din-bucuresti

Un articol de Ilie Alexandru Grigorie