La serviciu, între relaţiile normale şi stalker-eală pe Facebook

De curând am participat la ultima conferinţă Ro New Media. Excelent eveniment, chiar dacă s-a vorbit mai mult despre publicitate, marketing şi vânzări decât despre media. Printre vorbitori s-au numărat şi doi reprezentanţi de la Facebook, Bruce Bale şi Alessandro Petrilli, care au explicat cum e cu comunicarea pe această reţea de socializare. 

Nu voi relata acum despre ce au povestit cei doi, deşi au spus lucruri foarte interesante şi chiar utile. Poate cu altă ocazie! 

Totuşi voi face referire la lucrurile pe care cei doi nu le-au spus şi care se transpun tot în mediul corporatist – stalker-eală sefilor şi relaţiile de la job pe reţelele de socializare. Mă voi opri doar asupra Facebook-ului pentru că e cel mai aceesat în acest moment, deşi sincer cred că şi pe Google+, Linkedin sau altele e cam la fel. Oricum Hi5 nu mai este la modă printre ce care se respectă…

Pentru a nu lăsa loc de interpretări, personal susţin network-ul social creat prin aceste reţele. Poţi să spui şi să afli multe tocmai pentru că oamenii împărtăşesc. Mi se pare interesant, important şi chiar util, dar de aici şi până la a devenit un stalker este un pas important pe care unii îl fac doar pe considerentul că astfel pot să-şi sporească şansele de a obţine ceva.

Voi scoate din discuţie considerentele intime sau de altă natură pentru care unii îi urmăresc pe alţii pe Facebook şi mă voi opri strict asupra relaţiilor de la job.

Pentru a fi mai uşor şi mai explicit voi crea un personaj pe care il voi interpreta la persona întâi. Ceea ce  voi spune în descriere despre personajul pe care îl voi interpreta, nu sunt neapărat lucrurile pe care acesta le crede despre sine. În fond fiecare dintre noi ne considerăm a fi cei mai frumoşi, mai inteligenţi şi mai buni dintre ceilalţi.


Descriere
Nu e cel mai muncitor, ba dimpotrivă – un leneş mascat. Deşi superficial în tot ce face, îi place să se dea drept cel mai ocupat. Răspunde cu emfază tuturor celor care îi par a fi inferiori ca poziţie pe care o ocupă, asta atunci când nu are nevoie de ei. Dacă vrea să obţină ceva atitudinea se modifică în una prietenoasă, în fond trebuie să se găsească vreun prost în companie care să aibă chef şă facă şi treaba lui. În faţa şefilor, mai ales dacă e şi vreunul care l-a ajutat vreodată, are o atitudine umilă, chiar servilă. În plus toate ideile auzite, care intuieşte că i-ar placea superiorului le prezintă ca şi cum ar fi ale sale.

Poziţia pe care o ocupă la serviciu nu refectă nici capacităţile sale, nici studiile efectuate. A ajuns acolo din cauza unei cunoştinţe. Facultatea făcută a fost una particulară, de umplutură, plătită cel mai probabil de părinţi pentru că “copilul mamei” este prea emotiv şi stresat ca să încerce sa dea un examen pe bune la o instituţuie de stat.

Nu are nimic al său, îi place doar ce îl face “cool” în ochii unuia care l-ar putea promova. Sensul cuvântului autentic i se pare că se referă la propria persoană, deşi e un kitsch din cap până în picioare. Nimeni nu îl place, dar mulţi sunt obligaţi să îl suporte. Ce nu îl avantajează sau nu îi e util direct, în general este rău şi îi pute. Acesta e modul principal prin care se diferenţiază de ceilalţi.

Totuşi pentru că are atât de multe lacune pe care le vede ca fiind limite ale sistemului şi nu ale sale, consideră că singurul mod în care poate rămâne în vizorul celor care l-ar putea ajuta să promoveze ar fi să rămână în permanent contact cu şefii.

Eu, stalker-ul
Astfel fiind, intru îi pielea personajului meu şi a apetenţei pentru Facebook. Ce pot să fac? Lucrurile noi, de genul unei participări la Ro New Media nu mă pasionează (asta nu că nu aş auzi ceva interesant, dar poate cineva şi-ar da seama că nu sunt cel mai potrivit pentru jobul meu). Singurul cusur pe care il găsesc celor care se duc acolo e ca sunt hipsteri care nu au ce face. Las că îi supraveghez de acasa pe Facebook şi mă dau ca şi cum aş fi pe acolo. Oricum dacă e vreo idee bună se va găsi vreun fraier să o povestească pe la vreo ţigară, iar de acolo mă descurc.

Revenind la “day basic” printre momentele ocupate cel mai bine e să mă ţin conectat cu ce fac şefii. Şi aşa începe o stalker-eală pe Facebook. La fiecare poză, status, comment, găsesc ceva cu care să mă bag în seamă. Şi nu doar de dragul de amorul artei, că am o părere, ci aşa să mă fac remarcat. Dacă nu prea am ce spune şi mi-e frică să n-o dau în bară cu vreo prostie care îmi stă în vârful degetelor, mai degrabă dau un like.

Nu mă pot limita doar la superiorul direct, oricum e prea puţin şi niciodată nu ştii ce se poate întampla cu el. Oricine îmi dă accept dintre şefi e binevenit spre a fi stalker-it. cert e că atât timp cât ar putea fi o pistă bună pentru orice e bine să îl urmăresc şi să îi intru în graţie. Până la urmă nu cel mai bun ia postul… Vorba aia: oameni suntem, găini mâncăm! Dacă te bagi în seamă cu cineva parcă îţi vine aşa din când în când şi un curaj prostesc să mai ceri şi ceva pentru tine.

Ar mai fi ceva… oamenii mai fac şi greseli si cine stie ce poza mai scapa cineva, iar un mic santaj – asa ca între prieteni – e binevenit, nu? În fond nu contează ce am făcut într-o zi, ci cât am câştigat şi una peste alta parca e mai uşor de câştigat dintr-o monitorizare de acest gen decât să îmi fac treaba.

Ce ar fi bine? Bine ar fi ca alţii să nu se prindă de ce fac eu. Poate le vin şi lor idei şi concurenţa va fi mare. Ce mă bucur însă că mai există şi bun simţ pe la unii şi nu au de gând să mă concureze, că de urmărit nu prea au de ce…