Muzeul spune că este cea mai mare expoziție sintetică dedicată civilizației geților și dacilor, a celei romane precum și a celor ale primilor migratori în acest spațiu, organizată în ultimii 25 de ani.
Din colecția Muzeului Național de Istorie a României vor fi prezentate următoarele piese: coiful de aur de la Coțofenești, tezaurele getice de la Stâncești, Agighiol, Peretu, tezaurul princiar getic de la Cucuteni-Băiceni, inventarul mormântului unei căpetenii getice de la Popești, tezaurele de argint dacice de la Sâncrăieni, Herăstrău, Senereuș, Vedea, două tezaure necunoscute din S-V României, inscripții menționând regii daci Tiamarkos, Burebista și Decebal, portrete imperiale ale lui Traian, Antoninus Pius, Marcus Aurelius, Traianus Decius, tezaure sarmatice din județul Buzău și Smârdan, tezaurele de la Pietroasele, Apahida și Histria (din epoca migrațiilor).
Exemple din colecțiile muzeelor partenere: tezaure datând din epoca migrațiilor descoperite în mormintele unor principese, la Cluj-Polus și Turda (din patrimoniul Muzeului Național al Transilvaniei și Muzeul de Istorie Turda), depozitul de arme și obiecte de bronz grecești de la Olănești, precum și piese de aur din mormintele unei principese sarmate de la Mocra, Republica Moldova, din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, vase din ceramică, arme, unelte și podoabe din metale comune care ilustrează evoluția civilizațiilor care s-au succedat în spațiul de la nord de Dunăre în perioada cuprinsă între sec. VII î.e.n. și sfârșitul sec. VII d. Hr.
„Vă învităm într-o călătorie de peste 1400 de ani, în timp, în spațiu, în universul în care au evoluat strămoșii geto-dacilor spre ceea ce izvoarele antice vor numi geți și daci, civilizația dezvoltată de aceștia până la cucerirea și transformarea unei părți a Daciei în provincie romană, integrarea acestui spațiu în lumea romană, supraviețuirea civilizației romane provinciale după părăsirea Daciei de către armata și administratia romană și convietuirea localnicilor cu populațiile migratoare”, spun reprezentanții MNIR.
Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…
Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…
Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…
Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…
Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…
O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…