Încrederea românilor în religie sau confuzia dintre cultură şi pamflet

Românii nu mai înţeleg nimic în ulima perioadă din ceea ce înseamnă religie, iar media îmbracă acest subiect în ambalaje sclipitoare pe care le vând la preturi mari, opinii in masă.

Este foarte clar faptul că religia are un rol fundamental în tot ceea ce dă sens vieţii unor oameni şi pentru alţii este doar un zid care nu te lasă să te simţi liber, care îţi îngrădeşte gândirea şi opreşte evoluţia de sine. Un lucru este cert, idiferent cât de mult cred oamenii în religie, aceasta există peste puterile noastre şi influenţează tot ceea ce înseamnă cultură pe pământ. Chiar şi lipsa ei este conştientizată ca existenţă a sa. Chiar şi cei care nu cred, fac referire la ea pentru a putea discredita argumentele potrivit cărora există.

Românii sunt nedumeriti din fire şi despică firul în patru ori de câte ori nu sunt siguri de ceva, sau chiar şi când dovezile sunt clare, nu uită de comentariile care pot duce la adevărate dispute. Poate că dincolo de aceste polemici, oamenii ar trebui să facă diferenţa dintre Dumnezeu cel a tot puternic şi Biserica din media. Se pot delimita două concepte, se pare din toată această poveste contemporană a culturii noastre: că Biserica este o afacere şi că Dumnezeu… În realitate este un singur concept, pentru că de Dumnezeu am cam uitat, mai ales că nu îşi are un rol fizic imortant în media. Aceasta nu este o pledoarie adusa lui Dumnezeu, este doar o conştientizare a faptului că din ceea ce a însemnat religia creştină pentru români, acum a rămas numai un pamflet care il are ca protagoist pe un personaj corupt, Biserica.

Dincolo de puterea spirituală si nevoia adevărată a omului de a crede într-o entitate superioară nouă, fie ea Alllah, Budha sau Universul însuşi, religia este o forţă în lume de care fiecare se foloseşte cum ştie mai bine. Pe treapta secundară în piramida lui Maslow, cea a nevoii de securitate putem desluşi faptul că religia este un ajutor de nădejde pentru psihicul uman, unul poate care nu merită tratat atât de superficial ca pe un pamflet.

Mentalităţile s-au schimbat, încrederea în religie a românilor a scăzut considerabil(vezi problema orei de religie din şcoli), iar copiii din vremurile de astăzi cresc nedumeriţi de problemele adulţilor şi de disputele pe care le duc pe acest subiect. Este mai sănătos pentru un copil să creadă în Dumnezeu pur şi simplu, sau să nu creadă deloc,  pentru că în jurul lui levitează argumente împotriva existenţei sale precum banii, corupţia, afaceri necurate şi mituri de mult create?

Subiectul este vast si mai vastă este polemica din jurul său, însă un lucru nu poate fi lăsat de.o parte, cultura noastră nu trebuie deteriorată indiferent de nevoile şi interesele noastre, de puterea pe care o avem, din egoism sau din mândrie. Uneori încrederea este fericire, iar alteori factori externi dărâmă fericirea pe care ne-am construit-o pe încredere, n-ar fi etic să spalăm într-un lighean de lături, istoria şi cultura noastră.

Păunică Ruxandra Valetina