Încă o secțiune a frontierei clasice a Imperiului Roman de-a lungul Dunării a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, la noi va mai dura…

Frontiera clasică a Imperiului Roman de-a lungul Dunării a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, vineri, în cadrul celei de-a 44-a sesiuni a comitetului agenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), reuniune ce se desfăşoară în această perioadă în oraşul Fuzhou din China, informează DPA.

Maria Boehmer, şefa comitetului german UNESCO, s-a arătat încântată de această înscriere. „Dunărea nu a fost doar o graniţă naturală pentru romani, ci şi o legătură importantă pentru bunuri şi, mai ales, pentru idei”, a declarat ea. Hotărârea cu privire la limesul dunărean a fost amânată după ce Ungaria s-a retras, cu puţin timp înainte de decizia aşteptată luni, din dosarul depus în comun de Germania, Austria şi Slovacia.

Comitetul UNESCO a numit ulterior un grup de lucru pentru examinarea solicitării. Limesul se întinde din Marea Britanie, prin centrul şi estul Europei şi Orientul Mijlociu până în Africa de Nord. Scopul final este ca toţi cei 6.000 de kilometri să obţină statutul de sit înscris pe Lista Patrimoniul Mondial, notează dpa, preluată de agerpres.ro. 

Cea mai recentă decizie nu vizează întregul parcurs al limesului dunărean, care continuă spre est, prin Croaţia, Serbia, Bulgaria şi România, unde cererile pentru obţinerea statutului de sit înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO sunt în curs de examinare. 

Marţi, UNESCO a acordat statutul de sit înscris pe Lista Patrimoniului Mondial pentru secţiunea „Lower Germanic Limes”, care se întinde de la Marea Nordului şi trece prin Ţările de Jos şi Germania. Secţiunile britanice de-a lungul Zidului lui Hadrian şi Zidului lui Antoninus au obţinut această recunoaştere în 1987, respectiv 2008, iar partea superioară, „Upper Germanic-Rhaetian Limes” a fost înscrisă în 2005.

Situația în România

La noi lucrurile încă sunt departe, iar perspectivele alăturării limesului dunărean de pe teritoriul țării noastre este un obiectiv îndepărtat. Nepăsarea transformă parcă într-un miraj obiectivul României (probabil cel mai mare din domeniul patrimoniului) de a plasa în patrimoniul mondial monumentul transnațional Frontiera (Limesul) Imperiului Roman, componentele danubian (monumente din zona Dunării) și dacic (obiective aflate în interiorul României) prin implementarea Programului Național Limes, constituit în acest sens.

De ce se întâmplă asta? Pentru că eforturile iluștrilor oameni de cultură din Comisia Națională Limes (condusă de managerul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca), înființată în cadrul programului aferent, pentru a coordona activitățile de clasare, sunt invizibile sau lipsesc pur și simplu. Activitatea Comisiei, așa cum ar spune Nenea Iancu… „este admirabilă, e sublimă putem zice, dar lipsește cu desăvârșire”.

Spre exemplu, deși Comisia ar trebui să reducă numărul de situri propuse (cca. 300 în cazul Limesului dacic) astfel încât să rămână doar unele autentice și valorificabile, lista este la fel de lungă și în prezent, după un an de la transmiterea ei către UNESCO. Cauzele concrete le știu cei din Comisie, însă tot mai multe voci susțin faptul că președintele acesteia ar fi netransparent și discreționar în legătură cu acțiunile/deciziile adoptate și că este interesat mai degrabă să cheltuiască banii din Program, decât să pregătească cu seriozitate un dosar viabil de clasare. În definitiv, finanțarea din bugetul Programului a activităților de cercetare științifică realizate, deși acestea nu sunt necesare în contextul clasării, aduc beneficii financiare celor implicați, părtași fiind doar apropiații cercului managerial, așa că motivele prelungirii finalizării Programului, capătă sens.

De altfel, UNESCO, prietenul „istoriei”, a prelungit termenul de finalizare a dosarului de clasare până în 2022, dar perspectiva unei noi prelungiri necesare se conturează tot mai clar.

Amânarea adoptării de decizii care să favorizeze clasarea, dincolo de prejudiciile de imagine față de partenerii europeni și UNESCO, întârzie obținerea beneficiilor culturale și economice pe care le-ar duce înscrierea în patrimoniul Mondial a unor obiective de pe teritoriul țării noastre.

Și mai grav este că, în acest timp, în unele dintre cele mai relevante situri arheologice sau castre romane (Porolissum – Sălaj) apar construcții neautorizate (drumuri și scăldători din beton pentru oi) sub blânda supraveghere a autorităților locale și a celor de patrimoniu.

În același loc, Consiliul Județean Sălaj intenționează să construiască un centru multifuncțional, inițiativă admirabilă de altfel, doar că în documentația întocmită limitele sitului au fost preluate din PUG 2009, deși în ultimii 11 ani au fost făcute descoperiri arheologice în afara acestora. Cauza? Comisia Limes, care trebuie să se asigure că limitele zonelor de protecție din documentațiile urbanistice coincid cu cele din documentația de clasare UNESCO, evită să transmită aceste date către părțile interesate (DJC Sălaj, CJ Sălaj sau Aria Urbană SRL, autoarea documentației).

Văzând astfel de situații ne întrebăm cum vor colabora aceste autorități pentru a clarifica, spre exemplu, situația juridică a unor terenuri, identificarea proprietarilor, instituirea măsurilor de protecție a siturilor, măsuri utile/necesare chiar și în situația în care nu ar fi vorba despre clasare în patrimoniul mondial.

Totuși, un sprijin real ar fi realizarea unui ghid de promovare/prezentare a beneficiilor generate de clasarea UNESCO în vederea eficientizării/colaborării cu UAT (măsură obligatorie pentru completarea dosarelor de candidatură), precum și realizarea unor pliante de promovare a avantajelor economico – financiare, cât și de imagine ce pot rezulta din înscrierea obiectivelor în patrimoniul Mondial.

Probleme nu sunt doar la autoritățile locale sau CN Limes, și Ministerul Culturii „ajută” cum poate! Spre exemplu, în fiecare an bugetul PN Limes este alocat prin noiembrie – decembrie, fapt care face să fie dificil de utilizat eficient. Totuși, cei care decid modul de cheltuire a bugetului (conducerea Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, a Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe și a Muzeului Național de Istorie a României din București) dacă tot se plâng că banii sunt puțini (lucru adevărat, de altfel), ar putea să fie mai parcimonioși când vine vorba de cheltuirea lor.

Spre exemplu, țări mai bogate decât a noastră folosesc platforma hărți Google pentru a evidenția amplasamentele siturilor, soluție suficientă și mult mai ieftină decât cea utilizată la noi, adică fotografii aeriene realizate cu drone sau cu avioane.

De la cititorii noștri aflăm că la MNIT, bugetul PN Limes susține tot felul de cheltuieli „năstrușnice”, care nu au nicio legătură cu clasarea în patrimoniul mondial.

Poate printre cititorii noștri se află și auditorii ai Curții de Conturi… sau colegii lor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva!!! Aceștia din urmă tocmai verifică detașările arheologilor MNIT Cluj – Napoca pe șantierul de la Micia – Hunedoara, ocazie cu care ar putea verifica și ce echipamente au fost propuse pentru casare, dar mai ales din ce fonduri au fost achiziționate…!!!