În sfârșit se face închisoare pentru distrugerea patrimoniului național

Închisoare pentru nepăsare. Un om de afaceri a ajuns la închisoare pentru că a lăsat o clădire-simbol a oraşului Satu Mare să se degradeze. Bărbatul a cumpărat Hotelul Dacia în urmă cu 10 ani şi s-a angajat să-l restaureze. Nu a făcut-o şi monumentul a ajuns o ruină.

Clădirea de peste o sută de ani, care a găzduit hotelul Dacia din Satu Mare, este acum o umbră a monumentului secession de început de secol XX.

Construită în 1902, în stil secession, clădirea care a găzduit hotelul Dacia din Satu Mare a fost considerată la vremea respectivă una dintre cele mai frumoase din Transilvania. Astăzi mai vedem doar reproducerea fațadei clădirii, sub forma unei plase care îi protejează pe trecători de bucățile de tencuială ce s-ar putea desprinde în orice moment.

După revoluţie, hotelul Dacia a fost privatizat şi a ajuns în proprietatea foştilor angajaţi, care în 2007 l-au vândut cu 1,7 milioane de euro omului de afaceri Vasile Ţânţaş din Negreşti Oaş, care s-a angajat să-l restaureze. Bărbatul a fost somat de mai multe ori să conserve clădirea. În 2015 Direcţia pentru Cultură Satu Mare l-a dat în judecată şi a cerut un an de închisoare cu suspendare şi plata a 800 de mii de euro. Instanţa a decis însă să-l trimită un an după gratii şi să nu-l pună la plată.

Mircea Drăgan, director Direcţia de Cultură Satu Mare: „Sincer să fiu, nu îl vreau condamnat. Eu doresc ca acești bani să existe și să punem în siguranță clădirea.”

Claudia Rus, purtător de cuvânt, Curtea de Apel Oradea: „Inculpatul Ţânţaş Vasile a fost condamnat de prima instanţă la pedeapsa de un an închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, soluție rămasă definitivă prin decizia Curţii de Apel Oradea.”

Familia omului de afaceri este revoltată de decizia instanţei. 

Beniamin Tantas, fiul omului de afaceri: „Adică consolidez clădirea, bag bani în clădire, plătesc 500.000 de euro pentru un proiect, după care nu finalizez lucrarea şi mă bagă la puşcărie că nu am finalizat lucrarea.”

În urmă cu doi ani, omul de afaceri a încercat să o vândă statului cu 5 milioane de euro, aproape de trei ori preţul la care a cumpărat el clădirea

Vasile Ţânţaş, propritarul clădirii: “Noi, dimpotrivă, noi am salvat clădirea, pentru că noi am făcut subzidiri, cămăşuiri.”. Vasile Ţânţaş a fost încarcerat la Penitenciarul Satu Mare. Familia sa spune că va ataca decizia la CEDO.

Notă: La începutul anului trecut (2018) mai mulți investitori din Ungaria, inclusiv milionarul Tamás Leisztinger, un apropiat al premierului maghiar Viktor Orban, s-au arătat interesați de cumpărarea monumentului. Deși diverse site-uri și agenții de știri au afirmat la acea vreme că Leisztinger este noul proprietar, în realitate clădirea monument a fost vândută către firma Manevi Zartkoru Reszvenytarsasag (companie de stat din Ungaria) condusă de Péter Závodszky. Cum s-a ajuns ca statul maghiar să achiziționeze monumente istorice în România? Autoritățile române nu și-au exercitat dreptul de preempțiune!

Alte informații utile despre această clădire de patrimoniu și despre cum a ajuns în acest fel
Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago