În Piața Amzei nu mai găsești forfota de altădată

Piața Amzei, cunoscută inițial sub numele de „Piața Mică” a fost deschisă în anul 1841, pe locul proprietății familiei Neculești, boieri înstăriți ai vremii ce dețineau mare parte dintre locuințele situate între Calea Victoriei și Bulevardul Magheru. Numele pieței provine de la măreața biserică din apropiere, ctitorită în anul 1810, de Amza Naescu, al doilea vistier al țării la acea vreme.

Încă de la începutul existenței sale, Piața Amzei a fost un important punct comercial. Aici se găseau, spre încântarea bucureștenilor, de la mărfuri de diferite feluri, până la pește, fructe și legume, sau chiar te miri ce mirodenii. Cumpărătorii, îmbiați de prospețimea mărfurilor, cu greu puteau refuza ofertele precupeților și mușteriilor, al căror strigăt se îngâna, ca într-un cântec pierdut și uitat astăzi, cu tropotul cailor și scârțâitul carelor pline. La sărbători, clopotele bisericii Amzei răsunau puternic în vacarmul pieței, însuflețind și mai mult locul, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului.

Se spune că Iorgu Caragiale, unchiul dramaturgului I.L. Caragiale, a fost o vreme în funcția de comisar comunal al halei din Piața Amzei. Meserie pe care n-a iubit-o însă deloc, marea sa pasiune rămânând pentru totdeauna teatrul. Cu talentul specific, a transpus corvoada de a sta toată ziua printre negustorii de cartofi și varză într-o poezioară amuzantă auto-ironică:

Piața Amzei le-a fost prietenă scriitorilor. De altfel, nici nu avea cum să nu-i inspire poezia locului. Aceasta este amintită în romane precum „Pânza de păianjen” de Cella Serghi, „Cum încărunțește o blondă” de Adriana Bittel sau „Fontana di Trevi” de Gabriela Adameșteanu.

În apropierea pieței a locuit și Ioan Slavici, căruia oaspete i-a fost o vreme însuși Mihai Eminescu. Peste ani, în această zonă va locui și poetul Nichita Stănescu, amintind despre piață în poemul „Îngerul cu o carte în mână”:

În perioada interbelică hala comercială a pieței a fost demolată, pe locul acesteia fiind construit sediul primăriei sectorului Galben, după cum erau marcate atunci sectoarele bucureștene, apoi a funcționat o vreme și Teatrul „Ion Creangă”.

Astăzi, dacă treceți prin Piața Amzei, nu veți mai găsi nici forfota de altădată, nici precupeții cu mărfurile lor îngrămădite pe tejghele, căci toate acestea au dispărut odată cu modernizarea pieței. Puteți, în schimb, să vă bucurați de o mulțime de magazine, fast-food-uri, cafenele sau cofetării, care vor fi, poate, evocate și ele cândva cu nostalgie, asemenea celor din trecut…

Autor: Andreea Mâniceanu / Casa Filipescu Cesianu

Foto sus: Piața Amzei, în 1941. Fotografie de Willy Pragher (sursa: Facebook / Calatori Interbelici)