Categories: de pe globnoutăți

Imagini cu primul restaurant subacvatic care se deschide în Europa

Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în sudul Norvegiei, în Lindesnes, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a mânca printre peşti, potrivit Reuters.

Restaurantul, denumit „Under“, a fost proiectat la o adâncime de 5 metri de firma de arhitectură Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York.  Intrarea în restaurantul care arată ca un imens tub de beton scufundat parţial în Marea Nordului dă senzaţia că intri într-o saună, cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară. Însă pe măsură ce cobori scările ce măsoară opt metri lungime ajungi în zona de luat masa, localul având o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră gigantică spre ocean, lungă de 11 metri şi cu o înălţime de 4 metri.

„Fascinaţia este dată de trecerea la nivel subacvatic prin această clădire. Fereastra imensă expune mediul subacvatic, nu e ca un acvariu”, a declarat pentru Reuters fondatorul Snoehetta, Kjetil Traedal Thorsen. El a explicat că această construcţie este concepută pentru a rezista intemperiilor vremii şi în faţa a ceea ce el a numit „valul secolului“.  Un meniu complet cu 18 feluri cu ingrediente locale şi fructe de mare, cu băuturi incluse, poate costa până la 430 de dolari de persoană. „Ne aşteptăm la 12.000 de clienţi anual“, a spus unul dintre proprietari. 

Restaurantul se deschide miercuri pentru prietenii şi familia proprietarilor, iar primii clienţi vor avea acces din aprilie. Există doar câteva restaurante subacvatice în întreaga lume, majoritatea aflate în destinaţii tropicale, precum Insulele Maldive din Oceanul Indian.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

o săptămână ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

2 săptămâni ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago