Biserica părăsită a satului Bretea Strei (judeţul Hunedoara) a fost ridicată în urmă cu trei secole pe dealul la poalele căruia curg apele învolburate ale râului Strei.
Înconjurată de vechiul cimitir al comunităţii, aşezarea abandonată de la începutul anilor ’80, înfăţişează oaspeţilor săi o privelişte dezolantă. Acoperişul şi o parte a zidurilor s-au prăbuşit, gardul împrejmuitor a dispărut, lăsând în picioare doar o poartă ruginită, multe dintre crucile de fier din cimitir au fost furate, alte monumente funerare de piatră au fost sparte.
Turnul lăsat fără clopotniţă, cu tăblăria devastată de fulgere, riscă şi el să se cadă. Doar uşa masivă de lemn de la intrare aminteşte de vremurile în care biserica era preţuită de localnici. În lăcaşul rămas fără protecţie în faţa ploilor, printre mormanele de cărămidă din interior, au crescut arbori şi buruieni care împiedică intrarea. Toate icoanele zugrăvite pe pereţii au fost distruse de umezeală, cu excepţia unui tablou neobişnuit. Pictura aflată pe un perete din spatele uşii bisericii înfăţişează Moartea, cu un zâmbet larg, ţinând în mână un pocal. Simbolistica ei este mai puţin cunoscută, dar oamenii îi atribuie o semnificaţie sumbră.
„Faptul că doar pictura Morţii a rămas aproape neatinsă nu este un semn bun pentru noi”, crede unul dintre localnici. În trecut, chipul întunecat al Morţii a fost acoperit cu un strat de zugrăveală, însă ea s-a deteriorat şi căzut, lăsând intact tabloul.
Cei mai mulţi dintre săteni povestesc că nu s-au mai apropiat de ani buni de biserica părăsită, iar pictura i-a îndepărtat şi mai mult. Totuşi, pentru turişti, locul este din ce în ce mai atractiv. Se pare că după plecarea unei mari părți a comunității maghiare în 1981 a fost cumpărata biserica reformată din centrul comunei, iar cea din cimitir a fost pur și simplu părăsită.
În urmă cu şase ani, în imediata vecinătate a bisericii părăsite s-a petrecut un eveniment pe care unii dintre locallnici l-au asociat imediat cu blestemul picturii ciudate dintre ruine. În seara de 18 februarie 2014, podul rutier peste râul Strei s-a prăbuşit din senin pe o porţiune de circa 100 de metri, după ce un pilon a cedat.
În numai câteva secunde construcţia uriaşă de beton armat a ajuns în ape împreună două dintre autoturismele care circulau pe ea. Specialiştii au stablit că podul Drumului Judeţean 668 C, vechi din anii ’60, avea structura de rezistenţă slăbită, în timp ce o alte ipoteze prin care a fost explicată ruperea pilonului de susţinere au fost legate de puterea râului Strei şi de cutremurele petrecute în zona Haţegului, în lunile dinaintea prăbuşirii podului. În urma evenimentului, locuitorii mai multor sate de pe Valea Streiului au rămas izolaţi de cea mai accesibilă rută spre Drumul Naţional 66 Deva – Haţeg.
Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…
Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…
Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…
Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…
Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…
O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…