Categories: de pe globnoutăți

Grecia a deschis sezonul turistic. Condițiile în care românii pot merge în vacanță

Grecia a deschis oficial sezonul turistic pentru străini. Pot intra în Grecia turiști din țările Uniunii Europene, inclusiv români, din Marea Britanie, Israel, Rusia sau Statele Unite. Autoritățile elene cer dovada vaccinării, test COVID negativ sau o dovadă a infectării cu SARS-CoV2 cu cel mult 9 luni înainte de a intra în Grecia.

Accesul se poate face pe cale aeriană sau terestră. Pe uscat, sunt deschise două puncte vamale cu Bulgaria (Kulata-Promachonas și Svilengrad-Ormenio) și unul cu Macedonia de Nord, în timp ce punctul de trecere a frontierei Makaza este rezervat doar transportatorilor de mărfuri, potrivit Ministerului de Externe.

Turiștii trebuie să arate dovada că au trecut 14 zile de la rapel, în cazul celor vaccinați împotriva COVID-19. Documentul care atestă efectuarea vaccinării trebuie să fie redactat în limba engleză. De asemenea, cei care care au avut COVID trebuie să prezinte o dovadă emisă de un laborator autorizat din statul de proveniență, prin care se confirmă faptul că persoana în cauză a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19, într-o perioadă cuprinsă între 2 și 9 luni anterior datei sosirii în Grecia.

Pentru cei care nu sunt vaccinați și nu au fost infectați, e nevoie de un test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte. La granițe pot fi supuși unei testări aleatorii și, dacă testul este pozitiv, intră în carantină sau li se poate refuza accesul în Grecia.

MAE amintește că străinii care merg în Grecia trebuie în continuare să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de statul din care sosesc. Formularul este accesibil aici.

În continuare, masca este obligatorie în locurile publice, dar nu și pe plajă., iar măsurile de distanțare socială trebuie respectate.

Măsurile sunt în vigoare până în 24 mai 2021, ora 06:00.

Maria Stefan

Recent Posts

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest, o nouă destinație de vară

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o…

3 ore ago

5 personalități istorice pasionate de jocuri de noroc

În literatură și cinematografie, adesea avem în prim-plan personaje care se remarcă inclusiv prin pasiunea…

4 ore ago

Vremea Floriilor la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 13:00, editura Vremea vă invită la Sala Acvariu a Muzeului Național…

23 de ore ago

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

o zi ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

2 zile ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

2 zile ago