Categories: de pe glob

Gibraltar, recunoscut oficial ca oraş britanic, cu o întârziere de 180 de ani

Gibraltarul a fost recunoscut în mod oficial ca oraş britanic, luni, la 180 de ani după ce acest statut, care îi fusese deja acordat de regina Victoria, a fost trecut cu vederea din cauza unei erori administrative.

Acest teritoriu britanic de peste mări încercase să devină în mod oficial un oraş în prima parte a acestui an cu ocazia festivităţilor ocazionate de Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, însă o serie de cercetări realizate la Arhivele Naţionale au dezvăluit că statutul de oraş îi fusese deja atribuit încă din anul 1842, relatează Agerpres.

Această recunoaştere oficială reafirmă statutul special pe care Gibraltar îl deţine în Regatul Majestăţii Sale şi simbolizează pe bună dreptate mândria pe care locuitorii din Gibraltar o resimt faţă de comunitatea lor şi de patrimoniul lor distinct”, a declarat prim-ministrul britanic Boris Johnson.

Spania a cedat Marii Britanii acest avanpost important din punct de vedere strategic de la Marea Mediterană în 1713 după un război, însă cere de multă vreme ca Gibraltarul să îi fie retrocedat. În 2002, 99% dintre locuitorii cu drept de vot din Gibraltar au respins ideea ca Marea Britanie să împartă suveranitatea asupra acestui teritoriu cu Spania.

Foto sus: Gibraltar (© Jörn Hendrichs / Pixabay)

Maria Stefan

Recent Posts

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

36 de minute ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

43 de minute ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

o zi ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

2 săptămâni ago