Geghard, mănăstirea celor 40 de altare

Odată cu începutul secolului al IV-lea, doar o singură naţiune a acceptat ca religie oficială creştinismul, şi nu era una dintre ţările la care s-ar fi aşteptat toată lumea. Armenia, condusă de către Grigore Luminătorul, cel care a botezat familia regală armeană în 301, a colecţionat cele mai frumoase artefacte şi a construit cele mai spectaculoase mănăstiri din acea perioadă. În Armenia se găseşte cel mai frumos complex monahal, Geghard, ale cărui baze au fost puse încă de la începul secolului al IV-lea.

La început mănăstirea Geghard a fost doar o capelă mică, săpată în stâncă, în care Grigore Luminătorul îşi ţinea predicile. Acest sfânt armean a fost descendentul unei familii de nobili, dar care de mic a fost îndrumat să ducă o viaţă închinată creştinismului. La început, mănăstirea a fost numită Ayrivank, nume ce însemna chiar „mănăstirea din peşteră”. Din fosta clădire nu a mai rămas nimic, aceasta fiind distrusă de către arabi în secolul al IX-lea. Cea mai mare parte a arhitecturii sale actuale a fost realizată în secolul al XIII-lea, însă pe un perete exterior se află o inscripţie care datează din anul 1177.

Complexul actual, aflat la 40 de km de capitala Armeniei, în regiunea de munte Kotayk. Biserica principală se pare că ar fi fost construită la iniţiativa unor generali ai regatului georgian, Zakare şi Ivane, şi este realizată în stilul specific armenesc al bisericilor. Pe pereţii exteriori stă inscripţionat numele celor care au donat pentru realizarea mănăstirii. Clădirea principală mai are două alte clădiri mici, adiacente, săpate în stâncă. Una dintre ele a fost realizată în jurul anului 1250, iar cea de-a doua în jurul anului 1283, unde se află mormintele Sf. Grigore Luminătorul şi al prinţesei Merik. În secolele XII-XIII, un zid de apărare a înconjurat complexul monahal. Majoritatea călugărilor locuiau în chilii săpate la rândul lor, în stâncă.

Mănăstirea Geghard este cunoscută în întreaga lume şi sub numele de Mănăstirea celor şapte biserici şi Mănăstirea celor patruzeci de altare, dar şi sub numele de Gheghardavank – mănăstirea suliţei. Se pare că lăcaşul de cul ar fi primit în dar un fragment din suliţa unui ostaş prezent în momentul crucificării lui Iisus Hristos. Artefactul este păstrat în muzeul din Echmiadzin. De asemenea, muzeul deţine numeroase manuscripte, bani vechi şi alte obiecte valoroase, donate de către credincioşi. O tradiţie armeană spună că în drumul spre mănăstire este bine să legi de copacii întâlniţi o batistă sau o eşarfă pentru a ţi se îndeplini o dorinţă. Complexul monahal şi arhitectural de la Geghard este inclus pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Sursa: whc.unesco.org, facebook.com/MegalithResearch