Fortăreaţa medievală – Monemvasia un loc extraordinar plin de istorie

Pe coasta de est a Peloponesului, în spatele unei stânci, se ascunde o minunată fortăreaţă medievală, de odată era port comercial al Greciei Antice. Monemvasia păstrează departe de ochii lumii zidurile străvechi şi bisericile bizantine, iar numele îl moşteneşte din trecut, când cuvintele mone şi emvasia însemnau „ o singură intrare”.

În anul 375, Grecia a fost zguduită de un puternic cutremur, ceea ce a dus la separarea regiunii unde era localizat orăşelul. Fortăreaţa a fost construită pe uriaşa stâncă în 583, când locuitorii se luptau cu invazia slavă. Până în Evul Mediu, cetatea a devenit un important centru de comerţ, care avea şi un mare avantaj: era extrem de bine păzită. Chiar dacă era poziţionat departe, şi părea a nu reprezenta o ţintă pentru atacurile străine, istoria Monemvasiei este una plină: oraşul a rezistat cu greu invaziei arabe şi celei normande din anii 1100.

Monemvasia a făcut parte din Imperiul Bizantin pentru 200 de ani, din acea perioadă rămând dovezi bisericile cu arhitectura superbă, specifică Evului Mediu.  Locul putea adăposti în jur de 40,000 de oameni, iar în timpurile străvechi se spune că acolo se ascundeau piraţii. Imporanţa sa a început să scadă începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Imperiul otoman a condus Monemvasia până în 1821, când Grecia a pornit războiul de independenţă. Astăzi, oraşul chiar are o singură intrare: un pod de legătură, construit în 1971. 

Maria Stefan

Recent Posts

Vremea Floriilor la Muzeul Național al Țăranului Român

Sâmbătă, 27 aprilie, ora 13:00, editura Vremea vă invită la Sala Acvariu a Muzeului Național…

4 ore ago

Cabana Negoiu, cum a fost construită prima cabană montană din România

În urmă cu 143 de ani a început povestea primei cabane montane din România. Construită…

14 ore ago

Europa a înregistrat în 2023 un număr record de zile caniculare. Care sunt efectele vizibile?

Într-un raport comun al Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice al UE și al Organizației Meteorologice…

o zi ago

Cele mai bune destinații din Europa pentru o vacanță între fete

Cele mai bune destinații din Europa, dacă vreți să mergeți „ca fetele”. De la orașe…

2 zile ago

O descoperire într-o piramidă mayașă dezvăluie prăbușirea dramatică a dinastiei conducătoare

Într-un vechi templu-piramidă mayaș din Guatemala, arheologii au descoperit recent oasele carbonizate a cel puțin…

2 zile ago

Au cumpărat un conac vechi de 400 de ani și a descoperit sub podea o comoară

În timp ce-și renovau bucătăria din casa lor veche, doi soți din Dorset, Anglia, au…

2 zile ago