Fabrică din secolul al XVII-lea descoperită în Cetatea de la Târgu Mureș

Prezent la evenimentul “Seară de poveste”, găzduit de cafeneaua Bulgakov, Soós Zoltán, directorul Muzeului Judeţean Mureş, le-a vorbit celor prezenţi şi despre cercetările arheologice care au loc în Cetatea Medievală din Târgu-Mureş, cercetări care au scos la iveală şi un monument unicat în România.

Prima primărie a oraşului

“Cetatea ne-a păstrat câteva surprize şi nouă, specialiştilor, cea mai mare surpriză fiind găsirea primei primării a oraşului, care datează din secolul al XVII-lea, este vechea clădire a Centrului de recrutare. Noi îniţial credeam că este o clădire din secolul XIX, contruită de armată, şi că trebuie să renovăm o clădire de secol XIX. Avantajul nostru este că avem timp să ne jucăm, nefiind un proiect european cu termen de un an, care să fie predat, sunt lucrări complexe făcute un multe etape. Timp de doia ani de zile, nici nu am făcut altceva, decât să “distrugem” zilnic câte un ziduleţ, demontam file din istorie. Şi până la urmă am aflat că această clădire barocă târzie este, de fapt, compusă din două clădiri orăşeneşti din secolul al XVII-lea, care au fost unite printr-un zid, o faţadă”, a povestit Soós Zoltán.

Indiciul a fost găsirea temniţei oraşului

“Când am început să cercetăm şi fundaţia clădirii am descoperit temniţa, o groapă de cinci metrii adâncime, cu ziduri din cărămidă. Ştiam că în oraş sunt foarte multe gropi de provizii din secolul al XVII-lea, dar acestea nu sunt mai adânci de doi metrii. Gropile de provizii sunt frigiderele acelui secol. Primăvara sunt plătiţi oameni care să taie cuburi mari de gheaţă de pe râul Mureş, care, puse pe fundul acestor gropi, păstrează toată vara o temperatură constantă de 5-6 grade. Groapa găsită de noi era prea adâncă, nimeni nu pune mâncare la cinci metrii adânci, acest lucru şi poziţia ei ne-au indicat foarte clar că avem de-a face cu temniţa oraşului. Foarte intresanta în vechea primărie a oraşului este oragnizarea spaţiului, prima sală era “Sala de sfat”, a doua era bucătăria, unde se gătea în timp ce edilii discutau şi unde după succesul discuţiilor se retrăgeau la o masă festivă, iar ultima sală era temniţa”, a continuat directorul Muzeului Judeţean

Şura mică de cărămidă

Soós Zoltán după ce a expus circustanţele în care administraţia oraşului a decis, din cauza lipsei fondurilor, să se producă în Târgu-Mureş cărămizile necesare construirii cetăţii, a vorbit despre descoperirea uneia dintre cele două fabrici de cărămidă din secolul al XVII-lea. “Noi am găsit “Şura mică de cărămiă”, care dintr-o ardere putea să producă aproximativ 4000 de cărămizi, în timp ce cea mare ajungea undeva la 8-10000. Acestea au adus şi un venit important oraşului. Principele Racotzi, când a contruit castelul din Iernut a comandat 80.000 de cărămizi, aceasta este doar o comandă care s-a păstrat. Ca monument industrial este unic în România, fiind practic o fabrică de cărămidă din secolul al XVII-lea”, a precizat Soós Zoltán.

 

Sursa: http://mures.stirionline.net

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago