Expoziție de fotografie la Centrul de Cultură „George Apostu”

Avem deosebita plăcere de a anunța că luni, 20 decembrie, 2021, ora 16:00, la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” din cadrul Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău, va avea loc vernisajul „Tur de confrerie”, expoziție semnată Ovidiu Ungureanu. În deschidere vor lua cuvântul Gheorghe Geo Popa, director general al Centrului de Cultură „George Apostu”, Carmen Mihalache, director al Revistei de Cultură  „Ateneu” și Maria Pașc, curatorul expoziției.

Autor Maria Pașc

Despre expoziția „Tur de confrerie”, parte a proiectului „Imagini recurente”, curatorul expoziției notează:

„Ce familie sunt și pictorii! Doi se înțeleg unul cu celălalt când îl vorbesc de rău pe al treilea.” Cât adevăr în spusele lui Van Gogh! Viața nu-i ușoară pe tărâm cultural, știm cu toții lucrul acesta și, drept urmare, ne tot ciorovăim. Mai de mirare este când, într-o breaslă sucită cum este breasla artiștilor, se ivesc excepții. Ovidiu Ungureanu este una din fericitele abateri de la nefericita regulă. El este nu numai un artist excepțional, ci și un desăvârșit mijlocitor. De jumătate de veac se face luntre și punte pentru a-și aduce colegii artiști laolaltă. Și izbutește! Dovadă, cele cinci ediții ale Rezidenței de la Tescani – de care se ocupă cu o abnegație debordantă.

Nu-i de mirare așadar că tema confreriei îl pasionează. Înainte de a fi artist fotograf, Ovidiu Ungureanu a fost navigator, de profesie. A făcut parte dintr-o breaslă pentru care confraternitatea este sigura cale care duce la liman. Și cum Ovidiu Ungureanu, artistul, a pus mulțimea valurilor la temelia artei sale, turul de confrerie propus în această expoziție nu este doar un demers de a revedea chipul, lăsat în urmă, al marinarului, ci de a supune atenției fotografului ceea ce este esențial în orice breaslă: a fi laolaltă. În turul acesta de confrerie, Ovidiu Ungureanu este omul mării care scrutează prin ocheanul artistului.

În expoziție sunt prezentate teme recurente ale navigatorului lăsate în păstrare, spre valorizare, artistului: porturi marine, fluviale, țărmuri înalte și noian întins de ape. În fotografii temperamentul său se ivește covârșitor. Ni se înfățișează un artist cu adevărat de excepție, a cărui artă dezvăluie resursele unei sensibilități uimitoare. Înainte de a stăpâni rigurozitatea compoziției, el stăpânește ceva încă și mai important, o intuiție ce nu îl înșală, acea intuiție care își discerne, în mulțimea motivelor ce i se înfățișează, propria expresivitate și acordul cu propriul suflet. Fotografiile lui Ovidiu Ungureanu nu aduc niciodată aspecte surprinse la întâmplare după capriciul ochiului sau asociate prin afinități exterioare de subiect. Dimpotrivă! Avem de-a face cu o preocupare concentrată, răsfrântă în serii întregi de fotografii, mulțime de răspunsuri la una și aceeași problemă abordată în diferite aspecte. Viziunea lui nu este o simplă reacție senzorială în fața a ceea ce se vede, viziunea lui este o contemplare ordonată. Fotografii cu vederi din port și vederi la țărm, imagini străvezii învăluite de poezie. (Maria Pașc, București, decembrie, 2021).

Expoziţia „Tur de confrerie” poate fi vizitată în perioada 20 decembrie 2021 – 20 ianuarie 2022 la Muzeul de Artă Contemporană „George Apostu” din cadrul Centrului de Cultură „George Apostu”, respectând orele de funcţionare a instituţiei şi normele de prevenire a pandemiei de coronavirus.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

7 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago