Expedițiile pe Everest, „acoperișul lumii”, nu sunt pentru cei slabi de înger. Cățăratul pe acest vârf este una dintre cele mai grele încercări de ordin fizic și psihic la care se poate supune o persoană.
Dar nu toți alpiniștii care se încumetă să urce pe Everest se mai și întorc la tabăra de bază… În ultima sută de ani, vârful Everest a făcut anual cel puțin o victimă.
Cei mai cinici vor spune că, de fapt, alpiniștii s-au sacrificat de bunăvoie pe munte. Cea mai neagră zi din istoria alpinismului pe Everest a fost 25 aprilie 2015.
Atunci, cutremurul din Nepal a omorât 9.000 de oameni, dintre care 23 erau alpiniști aflați lângă tabăra de bază de pe Everest. Puteți vedea o secvență dramatică în videoclipul de mai jos.
O avalanșă lovește tabăra de bază de pe Everest în 2015, după cutremurul din Nepal
https://www.youtube.com/embed/Apk8xyyaDPs
La acel moment, aproximativ 200 de alpiniști erau în faza incipientă a pregătirilor pentru ascensiune și se aclimatizau în atmosfera rarefiată și temperaturile extrem de scăzute dintr-o vale glaciară unde fuseseră ridicate taberele I și II.
Printre morți s-au numărat și trei șerpași, ghizi antrenați special să asiste alpiniștii în timpul ascensiunii.
Până atunci, cea mai dezastruoasă zi fusese 18 aprilie 2014, când o altă avalanșă a surprins și ucis 16 oameni pe munte. 2014 a fost anul cu cele mai multe morți din istoria alpinismului pe Everest. Morțile pe Everest stârnesc întotdeauna atenția.
În mai 2016, patru oameni au murit în patru zile, inclusiv o femeie din Australia care escalada muntele împreună cu soțul său pentru a dovedi că stilul lor de viață vegan nu le diminuează cu nimic abilitățile și posibilitatea de a cuceri vârful.
Maria Strydom s-a oprit din ascensiune la 8.000 de metri altitudine, spunându-i soțului, Robert Gropel, că are nevoie de odihnă. Robert i-a spus că intenționează să continue singur ascension, iar Maria a fost de acord, întrucât părea că nu mai este mult până pe vârf.
Nu am vrut să o părăsesc. Am vrut ca și ea să continue… Eu mă puteam mișca în voie și pentru mine nu era cine știe ce efort. Făceam totul împreună și era un lucru nemaipomenit — a relatat Robert Gropel pentru The Guardian.
Numai că Maria Strydom nu era doar extenuată: suferea de rău de înălțime, iar plămânii și cutia craniană i se umpleau deja cu lichid. A murit în brațele soțului său în timp ce coborau de pe Everest. Maria avea 34 de ani.
Spre deosebire de alți alpiniști, corpul Mariei a fost recuperat de pe Everest. Pe munte există aproximativ 200 de trupuri neînsuflețite ale alpiniștilor, prinse în gheață. Unele cadavre sunt anonime.
Altele sunt ale unor alpiniști faimoși, precum George Mallory, despre care se crede că a ajuns pe vârf în 1924, cu 31 de ani înainte de omul care a intrat în istorie drept cuceritorul vârfului, Edmund Hillary.
Nu vom ști niciodată dacă Mallory sau Hillary a ajuns primul pe vârful Everest. Trupul lui Mallory a fost descoperit pe munte în 1999, la 70 de ani după ascensiunea care i-a adus moartea. Corpul său este încă pe Everest.
Unele cadavre servesc drept repere pentru alpiniștii din zilele noastre. Cel mai faimos dintre aceste puncte de reper geografic este cunoscut sub numele de „Clăparii Verzi”.
Tsewang Paljor nu a vrut să devină un avrtisment pentru alți cățărători, dar oricine se cațără pe versantul nordic trece pe lângă corpul său.
Clăparii de un verde fosforescent sunt intacți, iar cadavrul lui Paljor este întins pe o parte, de parcă doar s-ar odihni puțin.
Stânca lui Tsewang Paljor a intrat pentru totdeauna pe lista de locuri deosebite. A devenit un punct în care alpiniștii se odihnesc înainte de ultima porțiune de ascensiune spre vârful muntelui.
Cele mai multe indicii arată că Tsewang Paljor și alți doi alpiniști au ignorat avertismentele, au făcut erori de judecată și nu s-au echipat corespunzător pentru cățărarea începută acum 20 de ani.
Pe internet pot fi găsite galerii întregi de imagini cu alpiniștii care își dorm somnul de veci pe Everest. De ce sunt cadavrele încă pe munte?
Pentru că este prea periculos chiar și să te oprești să îți ajuți un copechipier atunci când are nevoie, cu atât mai mult să cari un cadavru după tine pe temperaturi sub zero grade, vânturi năprasnice și rezerve de oxigen pe terminate.
Se pare că, în 2006, că nu mai puțin de 40 de alpiniști au trecut pe lângă un coleg care se adăpostise lângă „Clăparii Verzi”.
În 1979, Hannelore Schmatz a devenit prima femeie care a murit pe Everest. A încremenit întinsă pe spate, sprijinită pe rucsac. Trupul său a rămas în apropierea Taberei IV, pe ruta sudică spre Everest, în văzul alpiniștilor.
În cele din urmă, însă, vânturile puternice de pe munte i-au împrăștiat rămășițele.