Mii de persoane s-au înghesuit, alături de președintele Erdogan, la prima rugăciune oficială după 86 de ani, la celebrul obiectiv din centrul Istanbulului. 

Sfânta Sofia a fost cea mai mare catedrală a creştinătăţii timp de 900 de ani, după care a fost transformată în moschee după căderea Constantinopolului în faţa expansiunii otomane.

A rămas moschee până în 1934 când a fost transformată în muzeu. O instanţă turcă a ajuns recent la concluzia că transformarea în muzeu a Sfintei Sofia s-a făcut fără a se respecta legea, iar preşedintele Erdogan nu a pierdut prilejul de a declara monumentul din nou moschee.

Schimbarea nu va afecta și una dintre mascotele celebrului obiectiv, o pisică.Pisica Gli va rămâne la Sfânta Sofia

După ce autorităţile turce au luat decizia de a transforma muzeul Sfânta Sofia în moschee, numeroşi turci au început să se întrebe ce se va întâmpla cu Gli, dacă va trebui să-şi găsească o nouă casă, chestiune ce a fost abordată şi de numeroase publicaţii din Turcia, scrie Reuters, citată de Agerpres.

Gli, pisica gri cu ochii strălucitor de verzi, a devenit un fel de mascotă a muzeului Sfânta Sofia, fiind răsfăţată deopotrivă de personalul muzeului şi vizitatori. Printre cei mai de seamă admiratori ai ei se numără fostul preşedinte american Barack Obama, care a fost filmat în timp ce o mângâia cu ocazia unei vizite din 2009.

Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a declarat că situaţia lui Gli, precum şi a altor pisici din zona catedralei, va rămâne la fel ca şi până acum.

“Această pisică a devenit celebră şi mai sunt şi altele care nu au devenit încă faimoase. Această pisică va rămâne acolo şi toate pisicile sunt binevenite la moscheile noastre”, a susţinut el.

Grecii au răspuns, vineri, conversiei catedralei Sfânta Sofia din Istanbul în moschee cu rugăciuni şi steaguri coborâte în bernă, considerând-o zi de doliu pentru ortodoxie, relatează site-ul keeptalkinggreece.com.

Clopotele bisericilor au bătut în toate lăcaşurile de cult din Grecia, vineri, când mai multe mii de musulmani s-au adunat în jurul fostei bazilici Sfânta Sofia pentru a lua parte, în prezenţa preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, la prima rugăciune de la transformarea în moschee a acestui edificiu emblematic din Istanbul.

Arhiepiscopul Atenei şi al Greciei, Ieronymos, a spus că transformarea leagănului Ortodoxiei Greceşti este „un sacrilegiu”. 

El a descris 24 iulie ca „zi de doliu” pentru Ortodoxia Greacă şi pentru grecii din întreaga lume şi le-a cerut oamenilor să participe la liturghia obişnuită de vineri de la Catedrala din Atena, la ora 20.00.

El i-a chemat pe toţi să se roage pentru sprijinirea naţiunii.

Ieronymos a fost dezamăgit de reacţia comunităţii internaţionale, care nu a fost suficient de puternică.

„Sunt profund îndurerat de faptul că puterile din această lume, cel puţin majoritatea lor, se ascund după deget sau, mai degrabă, în spatele planurilor geopolitice şi geostrategice”, a declarat arhiepiscopul pentru agenţia de stat Amna.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec a spus că transformarea catedralei Sfânta Sofia din muzeu în moschee este „un adevărat şoc pentru creştinii din întreaga lume”.