Arheologii turci au adus la lumină două statui cu o vechime de 2.000 de ani care îi înfăţişează pe Zeus şi pe Afrodita, zeităţi din mitologia greacă, a anunţat luni ministrul Culturii şi Turismului din Turcia, Mehmet Nuri Ersoy, transmite agenţia Xinhua.

Statuile, care datează din perioada Imperiului Roman, au fost descoperite într-un complex în care au fost găsite rămăşiţe ale unor magazine cu două etaje şi ale unei „stoa”, o galerie cu coloane, în oraşul antic Aspendos, situat în sudul provinciei Antalya, a anunţat Ersoy într-o postare publicată pe reţeaua socială X, potrivit Agerpres

Descoperirea a fost realizată în timpul unor săpături de amploare în curs de desfăşurare în Aspendos. Ersoy a declarat anterior, în luna martie, că doar 2% din oraşul antic a fost dezgropat de la începerea lucrărilor, în 2013, precizând că guvernul turc îşi propune să excaveze, să restaureze şi să repare 30% din vechea aşezare în următorii patru ani.

Potrivit ministrului turc al Culturii şi Turismului, faza iniţială a proiectului se concentrează pe zona de excavare din vest, mai exact asupra complexului în care se află magazinele cu două etaje şi galeria.