Dinu Lipatti – 100… la Mogoşoaia ClasicFest

Duminică 7 mai 2017, de la ora 12, ediţia a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest, manifestare găzduită de Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia, programează un eveniment dedicat memoriei marelui muzician Dinu Lipatti, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere.

Invitat este unul dintre cei mai importanți pianiști români ai momentului – Viniciu Moroianu. Acesta va interpreta atât lucrări din repertoriul lui Dinu Lipatti, cât şi creaţii semnate de acest tânăr minune al culturii române.

Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia (6 lei preţ întreg, 3 lei preţ redus), asigură şi accesul la concert. Vezi aici programul complet al evenimentului.

Viniciu Moroianu (foto) s-a născut în București, în anul 1962. A absolvit Conservatorul bucureştean, la clasa profesorului Gabriel Amiraș. A fost distins cu trei premii I în competiții naționale de pian, fiind totodată laureat la Paris („Guilde francaise des artistes solistes”, 1979) și București („George Enescu”, 1991).

A primit Premiul Colegiului Criticilor Muzicali din România (1981) pentru interpretarea Sonatei a treia pentru pian de Enescu și Premiul Fundației „Dinu Lipatti” din București (1992) pentru restituirea și prezentarea în concert a Fanteziei op.8 de Lipatti.

Are un repertoriu vast, incluzând prime audiții și lucrări ample mai rar abordate. Deține două integrale Beethoven: lucrările concertante, la Râmnicu Vălcea (2008-2009), și Sonatele pentru pian și vioară, cu Cristina Anghelescu, la Iași și București (2010). A participat la festivalurile internaționale „George Enescu” (șapte ediții), „Dinu Lipatti” (trei ediții), precum și în Bratislava, Graz și San Jose.

A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franța, Italia, Germania, R. Moldova, Spania, Belgia, Danemarca, Luxemburg, Elveția. A concertat cu orchestre din Marea Britanie, Elveția, R. Moldova, Bulgaria.

A realizat înregistrări la Radio România, precum și la casele de discuri „Electrecord” (LP Brahms, cu violoncelistul Attila Szekely, 1981; LP Enescu, 1988; CD Enescu, 2011, incluzând două premiere camerale discografice) și „Agora” – Grecia (CD cu Martinu, 1996). A publicat la Editura Muzicală din București Cadențele lui Dinu Lipatti (ediție critică, 2003) și Concertul pentru pian și orchestră de Radu Paladi (2015). Este membru fondator al Societății Române Mozart (1991).

În 2005 a obținut titlul de Doctor în muzică, cu teza „Două secole de gândire componistică reflectate în creația pentru pian solo a lui Dinu Lipatti”. În prezent este profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică din București. Din 2007 este invitat anual la ” Academia Sighișoara”, iar din 2011 este membru în Consiliul director al Uniunii Muzicienilor Interpreți din România.

Maria Stefan

Recent Posts

Simfonia Apei revine la Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului

Fântânile Urbane din centrul Bucureștiului sunt pregătite să găzduiască din nou, începând cu data de…

2 zile ago

Descoperire spectaculoasă pe un câmp din Prahova / FOTO

Mai multe morminte datând din epoca bronzului au fost descoperite de arheologii de la Muzeul…

2 zile ago

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

3 zile ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

3 zile ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

4 zile ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 săptămâni ago