Descoperiri arheologice sub Palatul Universității din București / FOTO

Proiectul de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București a parcurs o primă etapă care a presupus efectuarea unor săpături arheologice în curtea interioară a clădirii istorice.

În urma săpăturilor au fost descoperite fragmente de ziduri ale unor clădiri care au existat și funcționat ca parte a ansamblului Academiei Domnești ”Sf. Sava” – prima școală de învățământ superior din Țara Românească, fondată în 1694 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pentru moment, zidurile au fost protejate cu geotextil și reacoperite cu pământ pentru conservarea pe parcursul lucrărilor de consolidare și restaurare a clădirii, informează un comunicat al Constructii Erbasu S.A., compania care desfășoară proiectul de consolidare și restaurare a Palatului Universității din București.

Vestigiile Academiei Domnești „Sf. Sava“, descoperite sub Palatul Universității din București (foto: Facebook / Constructii Erbasu)

Lucrările pentru restaurarea celei mai mari clădiri de educație din România vor continua cu consolidarea structurală a întregii clădiri, refacerea învelitorii și înlocuirea elementelor din lemn degradate, restaurarea fațadelor, refacerea decorațiunilor istorice, eliminarea umidității și a infiltrațiilor, montarea unui sistem de iluminat architectural, precum și cu punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite, precizează comunicatul citat.

Vestigiile Academiei Domnești „Sf. Sava“, descoperite sub Palatul Universității din București (foto: Facebook / Constructii Erbasu)

Palatul Universității din București este restaurat ca urmare a unui proiect în valoare de 317 milioane de lei, a cărui finanțare este asigurată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Vestigiile Academiei Domnești „Sf. Sava“, descoperite sub Palatul Universității din București (foto: Facebook / Constructii Erbasu)

„Este cel mai mare proiect din domeniul cultural și educațional pe care îl va implementa Ministerul Dezvoltării. Am asigurat o finanțare în valoare de peste 317 milioane de lei pentru acest proiect. Prin restaurarea clădirii, vom asigura condiții optime pentru studenții și profesorii acestei instituții de învățământ, dar vom valorifica și patrimoniul construit al Capitalei prin conservarea acestui monument istoric”, a preciza ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, în martie 2022, la semnarea contractului de execuție pentru restaurarea Palatului Universității din București.

Vestigiile Academiei Domnești „Sf. Sava“, descoperite sub Palatul Universității din București (foto: Facebook / Constructii Erbasu)
Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

3 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

o săptămână ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago