Descoperire interesantă care arată ce făceau dacii în timpul liber

Arheologii au încercat să descifreze enigmele unui obiect antic, descoperit în cetatea dacică Ardeu, care oferă informaţii despre pasiunile strămoşilor noştri.

Un zar din os, descoperit în cetatea dacică Ardeu (judeţul Hunedoara) oferă o mărturie despre hobby-urile strămoşilor noştri, daci sau romani.

„Între obiectele descoperite pe acropola cetăţii dacice de la Ardeu se numără şi un zar realizat din os. Cele şase suprafeţe au aspect lucios, fiind lustruite cu mare grijă şi sunt aproape egale. Pe fiecare faţă au fost gravate cifrele sub forma unor cercuri duble cu alveolă centrală. În interiorul şanţurilor şi în alveole se conservă o substanţă de culoare neagră, aderentă, prin care erau evidenţiate cromatic cercurile. Distribuţia semnelor, pornind de la cifra 1 spre dreapta este următoarea: 2, 6, 5; deasupra cifrei 1 faţa 4, iar dedesubt 3. În aceste fel, suma cifrelor a două feţe opuse este 7. Cu ajutorul microscopului, pe suprafaţă se observă urme de utilizare. Mai exact, s-a putut constata că suprafeţele sunt tocite, lustruite si prezintă striuri discontinui”, informează Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.


Zarul antic. Foto: MCDR / Facebook

Potrivit arheologilor, calitatea obiectului indică faptul că ar fi fost realizat într-un atelier specializat din mediul roman. „El a putut ajunge la Ardeu în urma activităţilor comerciale, în epoca regatului dac. Dar este posibil fie legat şi de un moment istoric în care, pe culmea dealului Cetăţuie de la Ardeu a funcţionat un punct de observare roman”, au informat reprezentanţii muzeului. În epoca romană, jocurile ocupau un loc important în viaţa cotidiană. Arheologii nu exclud însă ca zarul să fi fost folosit şi de populaţia autohtonă, despre ale cărei obiceiuri cu privire la jocurile de noroc sunt disponibile mai puţine informaţii.
 

CETATEA DACICĂ MAI PUŢIN EXPLORATĂ

Cetatea dacică Ardeu se află la aproximativ 20 de kilometri de oraşul Geoagiu, pe Valea Geoagiului, la marginea satului Ardeu din comuna Balşa. Potrivit arheologilor, a fost locuită începând cu secolul I î.Hr. Aici au fost descoperite aici urmele unui palat nobiliar, al unei fierării dacice, ale unui atelier de bijuterie unde era prelucrat fierul, bronzul, cornul şi numeroase artefecte dacice, printre care o statuie a zeului Mercur şi obiecte decorative din bronz. Cetatea avea un rol strategic, potrivit istoricilor, pentru că se afla în apropierea vechilor exploatări aurifere din Munţii Apuseni. Ruinele fortăreţei dacice sunt mai puţin vizibile faţă de ale altor monumente din aceeaşi perioadă. În vecinătatea ei, în anii ´70 a fost înfiinţată o exploatare de calcar, care a afectat o parte din perimetrul acesteia.

Arheologii au încercat, în ultimii ani, să salveze din stricăciunile provocate de exploatarea de piatră şi au reuşit să recupereze obiecte antice preţioase pentru istoria locurilor.

Maria Stefan

Recent Posts

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

3 zile ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

3 zile ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

4 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

4 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

4 zile ago

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

o săptămână ago