Descoperire arheologică la Ierusalim: Evenimentul confirmat de scrierile din Biblie

Arheologii de la Autoritatea pentru Antichități (IAA) din Israel au anunțat că au făcut o descoperire istorică epocală, reușind să găsească pentru prima dată indiciile privind un eveniment tragic petrecut în Ierusalim. Catastrofa este evocată în scrierile din Biblie, iar dovezile au fost excavate în vechiul oraș al lui David.

Vechiul Testament vorbește despre un cutremur care a lovit Ierusalimul, cu aproximativ 2.800 de ani în urmă, iar acum cercetătorii pot confirma, în premieră, întâmplarea zguduitoare din secolul al VIII-lea î.Hr., potrivit Daily Mail.

Arheologii de la IAA au descoperit un ”strat de distrugere”, în timpul excavațiilor, care constă în ziduri prăbușite, ceramică spartă și alte obiecte din acele vremuri străvechi.

Carțile lui Amos și Zaharia amintesc despre teribilul seism, care a zguduit orașul Ierusalim.

”Cuvintele lui Amos, unul din păstorii din Tecoa, vedeniile pe care le-a avut el despre Israel, pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda, şi pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, cu doi ani înaintea cutremurului de pământ” (Biblia, Amos 1:1).

”Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel, şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul* de pământ de pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni** Domnul Dumnezeul meu şi toţi sfinţii împreună cu El!” (Biblia, Zaharia 14:5).

Arheologii au afirmat că, în acea perioadă nu au existat semne despre un incendiu major sau o cucerire a orașului, astfel că distrugerea Ierusalimului a fost cauzată, după studiul efectuat, de un cutremur.

”Când am excavat structura și am descoperit un strat de distrugere din secolul al VIII-lea, am fost foarte surprinși, pentru că știm că Ierusalimul a continuat să existe până la distrugerea babiloniană, cu aproximativ 200 de ani, mai târziu”, au spus directorii IAA, care au condus săpăturile, Joe Uziel și Ortal Chalaf.

”Interesant este că acest cutrenur care apare în Biblie, în cărțile lui Amos și Zaharia, a avut loc în momentul în care clădirea pe care am excavat-o din orașul lui david s-a prăbușit”, au completat arheologii.

Maria Stefan

Recent Posts

Măsuri extreme la Barcelona pentru temperarea supraturismului!

Locuitorii cartierului La Salut din Barcelona s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell…

o zi ago

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

6 zile ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

6 zile ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

6 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

6 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

6 zile ago