În perioada 1 noiembrie 2017 – 2 februarie 2018, expoziția temporară itinerantă „Aurul și argintul antic al României” va fi prezentată la  Muzeul de Istorie din Târgoviște – Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească”. Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 1 noiembrie, începând cu orele 17:00.

„Aurul și argintul antic al României” reunește peste o mie de piese arheologice reprezentative, lucrate din aur şi argint, descoperite pe teritoriul României. Structura expoziţiei ilustrează, prin aceste obiecte de o deosebită valoare istorică, estetică şi simbolică, o perioadă de peste șase milenii, cuprinsă între Neo-Eneolitic şi Antichitatea Târzie (mileniul al V-lea a.Ch. – secolul al VII-lea p.Ch). Mărturie pentru veleităţile artistice şi îndemânarea orfevrilor de altădată sau pentru complexitatea soluţiilor tehnologice folosite pot sta, printre altele, piesele din inventarele ansamblurilor princiare getice (Craiova, Cucuteni-Băiceni, Poiana Coţofeneşti, Agighiol sau Peretu), diversitatea şi bogăţia de forme a orfevrăriei dacice (brăţările polispiralice de aur descoperite în zona cetăţii de la Sarmizegetusa Regia sau tezaure precum cele de la Sâncrăieni, Peteni, Drăgeşti, Tăşad, Sacalasău, Rociu, Bălăneşti etc.) şi, nu în ultimul rând, inventarele funerare şi tezaurele Evului Mediu Timpuriu sau Antichităţii Târzii, Pietroasa, Apahida, Cluj-Someşeni sau Histria.

Acest eveniment reprezintă o șansă unică de a admira o multitudine de obiecte de patrimoniu ce fac parte din categoria Tezaur, cuprinse într-o singură expoziție.

Muzeul Naţional de Istorie a României, în colaborare cu peste 32 de muzee de profil din întreaga ţară, printre care se numără și Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” din Târgoviște, a demarat acest proiect expoziţional în decembrie 2013 și, până în prezent, expoziţia a fost itinerată la Timişoara, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Alba Iulia, Buzău, Craiova, Iaşi, Constanţa, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad, Galați.

Expoziția a fost prezentată pentru prima dată în afara granițelor țării, la Debrecen, în Ungaria, în perioada iulie – octombrie 2017.

Maria Stefan

Recent Posts

Măsuri extreme la Barcelona pentru temperarea supraturismului!

Locuitorii cartierului La Salut din Barcelona s-au săturat de turiștii care vizitează faimosul Park Güell…

2 ore ago

“Camera neagră” a fost găsită în Pompei. Imagini din încăperea descrisă ca fiind cea mai uimitoare descoperire făcută vreodată

O sală de banchet, cu fresce bine conservate care înfăţişează personaje inspirate de războiul troian,…

5 zile ago

Nouă destinație în Grecia, lansată pentru români: tarife mici cu tot cu avion

În contextul interesului tot mai mare pentru destinații noi, dar aproape de casă, un touroperator…

5 zile ago

Se anunţă demararea procedurilor privind consolidarea blocului ARO

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, duminică, faptul că a fost obţinut acordul proprietarilor pentru…

5 zile ago

3 destinatii spectaculoase, ignorate de turiști

Când discutăm de destinații frumoase sau exotice tări precum Italia și Mexic sunt grozave, dar…

5 zile ago

Locuri misterioase de pe Glob: lacul ucigaş din Camerun, care a luat 1.746 de vieţi omeneşti

În fiecare colţ de pe Pământ există locuri misterioase, în jurul cărora s-au creat adevărate…

5 zile ago