De ce are sticla de vin capacitatea de 750 de mililitri și nu 1 litru? Istoria din spatele acestei decizii

Sticlele de vin sunt de obicei de 750 ml (75cl) şi nu de un litru (1.000 ml). Specificaţia sticlelor are o istorie proprie şi interesantă.

Capacitatea unei sticle de vin s-a normalizat în secolul al XIX-lea şi au apărut cele mai nebuneşti explicaţii ale acestui fapt, care deseori corespundeau acestor ipoteze:

• Capacitatea pulmonară a unui pahar;
• Consumul mediu într-o masă;
• Cea mai bună capacitate de stocare a vinului;
• Transport uşor

În realitate, este pur şi simplu o organizaţie practică, cu o bază istorică: la vremea respectivă, principalii clienţi ai producătorilor de vin francezi erau britanicii. Unitatea de volum pentru britanici era „galonul imperial” echivalent cu 4.54609 litri.

Pentru a simplifica conturile de conversie, aceştia au transportat vinul de Bordeaux în butoaie de 225 litri, adică exact 50 de galoane, ceea ce corespunde la 300 de sticle de 750 ml (75 centilitri). Deoarece calculul a fost mai uşor au adoptat un butoi = 50 galoane = 300 sticle.

În acest fel, un galon corespundea unei cantităţi de şase sticle. Din acest motiv şi astăzi cutiile de vin au adesea şase sau 12 sticle. Deşi mărimea standard înseamnă 750 ml, unele sticle pot avea capacităţi inferioare sau superioare. Indiferent de regiunea viticolă de provenienţă, de tipologie şi cramă, primează prima variantă.

Alte versiuni, fiecare cu denumirea proprie:
0,1875 l – Piccolo (1/4 dintr-o sticla standard);
0,250 l – Chopine (unitate de masura a volumului traditionala franceza);
0,375 l – Demi (o jumatate din volumul standard);
1,5 l – Magnum (incorporeaza capacitatea a 2 sticle standard);
3 l – Jeroboam (dubla Magnum sau 4 sticle a cate 750 ml);
4,5 l – Rehoboam (echivalentul a 6 sticle conventionale);
6 l – Mathusalem (include continutul a 6 versiuni standard);
9 l – Mordechai / Salmanazar (12 sticle);
12 l – Balthazar (16 sticle);
15 l – Nabuchodonosor (20 sticle);
18 l – Melchior (24 sticle);
27 l – Primat (36 sticle);
30 l – Melchizedec (40 sticle).

Dopul de plută, foarte important în păstrarea vinului, a apărut undeva în zona mediteraneeană, pentru a sigila în mod ermetic sticlele, care până atunci aveau numeroase alte forme de etanşeizare, nici una aşa de eficientă. Pluta este un material natural unic, obţinut din scoarţa stejarului de plută, şi rezistă un număr impresionant de ani. După ce Imperiul Roman a dispărut, şi folosirea plutei s-a pierdut timp de secole întregi, englezii fiind cei care au redescoperit pluta, în secolul al XVII-lea, mai ales pentru sticlele de şampanie.

Chiar dacă acum există şi alte mijloace de a astupa cu eficacitate sticlele, dopurile de plută au rămas cele mai importante. Principalii producători de plută la nivel mondial sunt: Portugalia – 160.000 de tone de plută (52,5% din producţia mondială), Spania – 75.000 de tone (29,5%), Maroc (3,7%), Italia (3,6%), Algeria (3,3%), Tunisia (2,5%) şi Franţa (1,1%).