În 1867, Rusia a vândut Statelor Unite ale Americii teritoriul Alaska pentru suma de 7, 2 milioane de dolari. În următorii 50 de ani, SUA şi-au scos scos banii de o sută de ori mai mult. Ce a determinat Rusia imperială să vândă acest teritoriu pe o sumă mai mult simbolică?
Imaginați-vă cât de diferită ar putea fi lumea dacă Imperiul Rus, inclusiv Rusia de azi, ar fi păstrat coloniile din Alaska. Mulți au impresia că Alaska a făcut întotdeauna parte din Statele Unite ale Americii, dar vastul teritoriu nici măcar nu a fost un stat până în anul 1959. Cu o suprafață de 1,717,856 km, Alaska este unul dintre cele mai bogate teritorii de pe Pământ. Pentru Statele Unite, cumpărarea acestei bucăți de lume a fost de mult una dintre cele mai bune afaceri.
Cu toate acestea, cu 30 de ani înainte ca Statele Unite să devină o națiune, Alaska era o posesie colonială a Imperiului Rus sau, mai bine zis, a țarilor săi, conducătorii vastului imperiu care se întindea din Europa până în Pacific și din Orientul Apropiat până la Polul Nord. Rusia a deținut nu numai Alaska, ci și o bucată mare de pământ care se întindea în partea de nord-vest a Statelor Unite și până în California. Astăzi, în cea mai mare parte, singurele rămășițe ale așezărilor rusești din nord-vestul Americii sunt numeroasele biserici ortodoxe ruse care, în unele locuri, au o mulţime de adepţi.
Expansiunea rusă în nord-vestul Statelor Unite ale Americii are sens, cel puțin dintr-o perspectivă geografică. Direct peste Pacific, de pe continentul rus, și peste Marea Bering, de la unul dintre porturile sale majore de la Vladivostok, exploratorii ruși, coloniștii și tăietorii de lemne au venit în emisfera occidentală în căutare de bogății. În plus, oceanul a pus și mai multă distanță între ei și Sankt Petersburg, unde aristocrația a guvernat cu un pumn de fier și a controlat mai toate afacerile din Rusia. America, pentru ruși, era în multe privințe ceea ce era pentru alți coloniști, din alte țări: o șansă pentru libertate.
Pentru conducătorii Rusiei, teritoriul din Lumea Nouă le-a permis să concureze, într-un fel, cu celelalte Mari Puteri ale Europei. Marea Britanie, după 1763, controla Canada și invada părți ale coloniilor rusești din actualele state Oregon și Washington. Alaska a pus capăt puterilor englezilor (care aveau cea mai puternică flotă navală din lume) câștigând teritoriu adiacent Imperiului Rus. La mijlocul anilor 1800, Statele Unite începuseră să se extindă pe coasta de vest și spre nord în teritoriile rusești din California. Prin anii 1860, majoritatea comercianților ruși din ceea ce este acum nord-vestul Statelor Unite plecaseră fie spre Alaska, fie se mutaseră în alte state din America.
În timpul secolului al XIX-lea, Alaska rusească a fost centrul internaţional de comerţ. În capitala sa, Novoarkhangelsk, acum Sitka, comercianţii aduceau textile din China, ceai, şi chiar gheaţă – atât de cerută în sudul Statelor Unite până la inventarea frigiderului. Au fost construite vapoare şi fabrici, iar cărbunele a început să fie extras. Oamenii deja ştiau de numeroasele depozite de aur din acestă regiune, iar a vinde teritoriul părea o adevărată nebunie.
Comerţul ruso – american
Negustorii ruşi au fost atraşi în Alaska de fildeşul de morsă, care era estimat a fi la fel de scump precum cel de elefant, dar şi de blana valoroasă a vidrelor de mare, care putea fi procurată în mare parte din tranzacţiile cu popoarele indigene. Comerţul a început să fie dezvoltat de către o companie ruso-americană, care era formată în mare parte, în secolul al XVIII-lea, din aventurieri – oameni de afaceri curajoşi, cărora nu le era frică să călătorească. Compania controla toate minele şi resursele din Alaska, putând a realiza independent acorduri comerciale cu alte ţări. În cele din urmă privilegiul a fost acordat de către guvernul rus. Acesta nu numai că putea colecta taxe destul de substanţiale de la societate, dar şi deţinea o mare parte din ea – ţarii şi membrii ai familiilor imperiale fiind printre acţionarii companiei.
Conducătorul principal al așezărilor rusești din America a fost talentatul comerciant Alexander Baranov. El a construit şcoli şi fabrici, a învăţat poporul nativ să cultive sfeclă şi cartofi, a construit cetăţi şi şantiere navale, şi a extins comerţul cu blănurile de vidră. Sub conducerea lui Baranov, compania de comerţ a adus profituri enorme: mai mult de 1000 la sută. Când rusul a demisionat din cauza vârstei înaintate, în locul său a venit căpitanul Hagemeister, care a adus cu el în companie, ca angajaţi şi acţionari, oameni ai cercurilor militare ruse. Statutul companiei era acum dictat în întregime de militari. Şi tocmai aceşti acţionari au adus compania în prag de faliment.
Falimentul şi războiul
Noii acţionari au stabilit salarii enorme pentru ei înşişi – un simplu ofiţer câştigând acolo un salariu anual de 1500 de ruble, salariu comparabil cu cel al miniştrilor şi al senatorilor. Cel mai mare stat de plată îl avea, bineînţeles, liderul companiei – 150 000 de ruble pe an. Ei au cumpărat de la populaţia locală blană la jumătate de preţ, şi ca urmare, în următorii 20 de ani băştinaşii au omorât aproape toate vidrele de mare, lăsând Alaska fără sursa de venit cea mai profitală. Sărăcia se instala treptat în ţinutul îngheţat, aşa că oamenii au pornit diverse răscoale, ajungând până la incendierea unor nave militare ancorate în zonă. Acţionarii companiei s-au redirecţionat către alte surse de venituri, dar comerţul cu ceai şi gheaţă nu a fost suficient. Aşa că, în cele din urmă compania a fost transferată la subvenţiile de stat, dar nici acest lucru nu i-a adus salvarea.
Viitorul se anunţa a fi unul sumbru pentru Alaska: începuse războiul din Crimeea(1853-1856), iar Marea Britanie, Franţa şi Turcia erau împotriva Rusiei. Era din ce în ce mai clar că Imperiul Ţarist nu mai putea finanţa sau apăra regiunea de gheaţă, căile maritime fiind controlate de către navele aliaţilor. Nu exista speranţă nici măcar în minele de aur de teama ca Marea Britanie să nu blocheze Alaska şi să îi lase pe ruşi fără nimic. Tensiunea dintre Moscova şi Londra creştea, pe când relaţia cu autorităţile americane era mai strânsă ca niciodată.
Ambele părţi au venit aproape simultan cu ideea de a vinde Alaska. Deci, baronul Eduard de Stoeckl, reprezentantul Rusiei la Washington, a deschis discuțiile cu SUA în numele ţarului, prin secretarul de stat, William Seward.
„De ce are nevoie America de această cutie de gheaţă?”
În timp ce politicienii negociau, opinia publică atât din Rusia, cât şi din Statele Unite s-au opus afacerii. Ziarele ruseşti scriau: „Cum putem vinde terenurile în care am investit atât timp şi efort pentru a le dezvolta, regiune unde a ajung telegraful şi unde s-au descoperit mine de aur?”. Presa nu era singura care dezaproba tranzacţia: Congresul american o făcea de asemenea. Dar, cu toate acestea, pe 30 martie 1867, la Washington, cele două părţi au semnat acordul de a vinde 1, 5 milioane de hectare de proprietate rusească Americii pentru suma de 7, 2 milioane de dolari, aproximativ 5 dolar pe kilometru pătrat. La acea vreme, chiar şi un teren neproductiv din Siberia ar fi putut costa pe piaţa de tranzacţii de 1, 395 de ori mai mult, însă situaţia internă era critică, iar ruşii nu îşi permiteau să piardă chiar şi modica sumă oferită de americani.
Predarea oficială a terenului a avut loc în Novoarkhangelsk. Majoritatea ruşilor care locuiau pe teritoriul vândut au refuzat să ia cetăţenia americană. După puţin timp, „cutia de gheaţă” a început să aducă aur americanilor, aceştia obţinând sute de milioane de dolari.
Alaska a rămas sub controlul armatei SUA până în iunie 1877, după care a fost guvernată de Departamentul Trezoreriei și apoi de diferite autorități militare. Majoritatea rușilor care ocupaseră teritoriul nu erau rezidenți permanenți și s-au întors în Rusia după vânzare. Cei care au rămas au primit opțiunea de a solicita cetățenia SUA în termen de trei ani, dar cei mai mulți au plecat în cele din urmă. Un guvern civil a fost instalat în mai 1884, după ce teritoriul a devenit district. Alaska a fost declarată stat american abia în data de 3 ianuarie 1959.
La vremea când rușii vindeau Alaska Statelor Unite ale Americii, majoritatea transporturilor navale și de altă natură erau alimentate cu cărbune nu cu petrol. Alaska nu avea prea mult cărbune, dar avea o mulțime de lemn. Mai mult decât atât, curând după aceea, aurul a fost descoperit în zonă și astfel Alaska a devenit o adevărată mină de aur.
La începutul secolului al XX-lea, petrolul era văzut drept cea mai importantă resursă a lumii, iar la mijlocul secolului al XX-lea a fost descoperit câmpul petrolier din Prudhoe Bay Alaska. Acest lucru a determinat o explozie a industriei extractive si construirea în mare grabă a conductei trans-Alaska, terminată în 1977.
Astăzi, Alaska ajuns să fie una din importantele resurse ale Statelor Unite ale Americii, provenite în proporție de 80% din petrol și gaze. Mai mult decât atât, Alaska produce pește (somon, cod, crab), cărbune, metale prețoase, zinc, cherestea. Pe scurt, America a făcut o afacere bună cumpărând Alaska. A plătit 7,2 milioane de dolari, însă în următorii 50 de ani a câștigat de cel puțin 100 de ori mai mult.