Cum s-a transformat cel mai mare han bucureștean în sediul BNR

Pe terenul unde se află actualul sediu al Băncii Naționale Române, își desfășurau activitatea comercianții secolului al XVII-lea, la Hanul Șerban Vodă. Ansamblul architectural, fruntaș printre hanurile vremii, a fost ridicat între anii 1683-1686, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, într-o regiune situată în prezent între străzile Lipscani, Smârdan și Ion Ghica.

Amplasat aproape de kilometrul 0 al Bucureștiului și foarte încăpător, hanul Serban Voda era renumit în acele vremuri ca fiind unul de elită, cu prețuri piperate și clienți înstăriți, printre care și mari bancheri. Acest lucru nu i-a ținut însă departe de celebrul han pe mușchetarii și negustorii încântați de lăcaș. Cel mai mare și bătrân hotel al Bucureștiului, ,,un soi de Intercontinental pe orizontală“, așa cum îl descriea autorul Mircea Constantinescu în cartea ,,Cum îndemult Bucureștii petreceau“, îi atrăgea pe toți marii bancheri ai epocii.

A găzduit și fete de pension sau pe sărace

Fiind spațios, ,,municipalitățile i-au permis sa adăpostească nu doar călători, neguțători de mărfuri”, dar și un pension cu patru clase, unde se țineau lecții de gherghef, pian, aritmetică, desen și caligrafie, precum și un cămin pentru fetele sărace, cu o capacitate de o sută de locuri.

Hanul a fost incendiat de două ori

Mircea Constantinescu a povestit în cartea sa că hanul a ars de două ori, în 1704 și în 1804, dar a fost refăcut de fiecare dată. Autorul a relatat că așezarea a fost incendiată intenționat din ,,lăcomia și invidia contemporanilor“.

Prima mașină cu aburi din București, atracția hanului

La Hanul Șerban Vodă a fost adusă prima mașină cu aburi din București, iar apoi, în complex a funcționat tipografia statului, care a fost demolată, în 1883, odată cu celelalte clădiri pentru a face loc mărețului palat al Băncii naționale.

De la demolare la inaugurarea Palatului BNR

Palatul Băncii Naționale a României a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în cea mai veche zonă comercială a Bucureștiului, situată central. Cladirea se situează între străzile Lipscani, Calea Victoriei, Smârdan și Doamnei, pe terenul unde se afla Hanul Șerban Vodă. Ansamblul architectural a fost principalul han al orașului, datorită mărimii și a importantelor activități negustorești desfășurate acolo.

La 9 februarie 1882, BNR a cumpărat terenul pe care se afla Hanul Șerban Vodă cu suma de 800.000 lei, contravaloarea atât a domeniului, cât și a clădirilor construite pe acesta.

Guvernatorul BNR de la vremea aceea, I.I. Câmpineanu a colaborat cu doi renumiți arhitecți francezi, Cassien Bernard, respectiv Albert Galleron pentru realizarea proiectului de construcție a edificiului.

Începutul istoriei pentru Palatul BNR

În 1883 s-a deci dărâmarea clădirilor pentru eliberarea terenului Hanul Șerban Vodă, iar un an mai târziu, pe 12 iulie, a avut loc inaugurarea oficială a lucrarilor. Consiliul de administrație a apreciat că lucrările vor dura între doi și trei ani, fiind foarte importante atât ca întindere, cât şi din punctul de vedere al condiţiilor pe care trebuie să le asigure, având în vedere destinaţia clădirii.

Construcție întârziată de război

Construcția edificiului a fost întârziată de războiul sârbo-bulgar (noiembrie-decembrie 1885), precum și de dificultățile de organizare a licitațiilor și desfășurarea tratativelor pentru achiziţionarea materialelor, a instalaţiilor şi pentru încredinţarea lucrărilor de execuţie.

Serviciile bancare se mută în noul sediu

Palatul BNR a fost finalizat în 1890, cu excepţia lucrărilor de decoraţiune interioară ale unor părţi ale clădirii. În luna februarie a aceluiași an, serviciile băncii au fost mutate în noul sediu, imprimeria fiind deja instalată în edificiu.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

5 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

5 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

6 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

o săptămână ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago