Cum arată o zi în cel mai friguros loc de pe Pământ, unde temperatura este de -50 de grade Celsius

Cel mai friguros loc de pe Pământ locuit permanent este o localitate din Republica Rusă Yacutia. Acest loc este cunoscut în lume drept „Polul Frigului“. Temperatura medie în luna ianuarie este de minus 50 de grade Celsius aici, iar primăvara durează numai o lună.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată în localitatea Oymyakon, din Yacutia, a fost de minus 71,2 grade Celsius şi este considerată cel mai friguros loc de pe Pământ locuit permanent.

Ironic, numele localităţii s-ar traduce prin „apa care nu îngheaţă“, deşi dacă arunci apă fierbinte, aceasta îngheaţă în aer. Ea se numeşte astfel datorită unui izvor de apă termală aflat în apropiere.

În Oymyakon, cel mai friguros loc de pe Pământ, trăiesc nu mai mult de 500 de oameni, iar carnea de ren, de cal şi peştele sunt alimentele de bază aici.

Un singur magazin alimentează întreaga populaţie, iar şcoala (singura) se închide numai atunci când temepartura ajunge la -52 de grade Celsius.

Cel mai friguros loc de pe pământ. Cum supravieţuiesc oamenii aici

În primul rând, cu haine foarte groase. „Îmbrăcatul poate dura între 8 şi 10 minute. Eu port o cămaşă, un pulover subţire, o haină groasă cu puf de gâscă (pe care am dat în jur de 1.000 de dolari, aşa că trebuie să o port cel puţin iarna aceasta), o pereche de pantaloni din lână, pantaloni obişnuiţi, cizme de iarnă din blană de reni, pălărie de piele cu o căptuşeală de lână călduroasă şi mănuşi din piele. Doamnele preferă haine mari de blană, căciuli din blană, cizme înalte din piele de ren. Tinerilor le plac gecile moderne, ei sunt mai preocupaţi de aspect decât de hainele călduroase“, a povestit jurnalistul Bolot Bochkarev, din Yacutia, pe site-ul askyakutia.com.

Locuitorii celui mai friguros loc de pe Pământ petrec cea mai mare parte a iernii în casă, iar copiii intră în contact cu aerul rece doar atât cât intră şi ies din casă către şcoală. În zilele foarte friguroase, oamenii îşi lasă acasă maşinile personale şi călătoresc cu mijloacele de transport în comun, care nu au fost niciodată oprite din circulaţie, în ciuda temperaturilor foarte scăzute.

Durata unei zile poate varia de la trei ore în decembrie la 21 de ore pe timpul verii, care începe la jumătatea lunii iunie şi ia sfârşit la jumătatea lunii august. Singura lună de primăvară este mai, când au loc inundaţii de obicei, iar anotimpul rece durează din octombrie până în aprilie.

Maria Stefan

View Comments

  • "Singura zi de primăvară este mai," Cum vine asta? mai verificati-va cind scrieti (sau dati copy paste) un articol ...

  • Cel mai friguros loc de pe Pământ locuit permanent. Altfel, în Antarctica, la staţia Vostok 2, s-au înregistrat sub -89 de grade Celsius...

  • Cel mai friguros loc de pe planeta este la stația Vostok 2, Antarctica. Oymeakon este cel mai friguros loc permanent locuit...

  • When your living alone you will want to take extra precautions to stay safe.
    Its best if you can narrow down the area within the
    city, zip code, and price range first. There is no promise that every item will be fixed, but most contracts have provisions
    that would allow you to cancel the offer if something really major is found.

  • Si in Romania abia suportam temperaturi de minus 10 grade. Cred ca e sinistru sa traiesti acolo.

  • Si cu ce se ocupa oamenii acolo? La noi la -23 grdC muncitorii lucrau maxim 3 ore pe zi (afara). Noroc ca a tinut numai 3 zile.

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

4 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

4 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

5 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

6 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

2 săptămâni ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

2 săptămâni ago