Pe Defileul Jiului, la o distanţă de aproximativ un kilometru de Mănăstirea Lainici, se află o clădire misterioasă, cu o arhitectură superbă, care a fost vama dintre România şi Austro-Ungaria, în perioada în care provincia se afla sub ocupaţie străină. Locul se află pe teritoriul judeţului Gorj, într-o zonă deosebit de frumoasă, dominată de munţi şi apa Jiului.
Din punct de vedere administrativ, clădirea se află pe teritoriul administrativ al oraşului Bumbeşti Jiu. Chiar şi Alexandru Vlahuţă relatează despre clădirea Oficiului Vamal dintre Regat şi Transilvania:
„De la cotul stâncos ce-i zice Cârligul Caprii, mergem o bucată pe jos. Pe lespezile calde de pe marginea şoselei, şopârle aurii, culcate la soare, clipesc somnoros din ochi, ascultând şuietul adormitor al apei şi cântecul privighetorilor. Deodata, valea se îngustează şi se-ntunecă. Doi munti înalţi de piatră îşi apropie deasupra noastră vârfurile lor colţuroase. Între ei se deschide ca o poartă uriaşp, pe subt arcadele căreia Jiul trece maiestos, sunându-şi nahlapii de stânci c-un zgomot de fanfară ce auie prelung prin bolţile acestui castel din basme. Ne oprim la Păiuş, la vamă. Mai sunt şapte kilometri de-aici până la graniţă. E aşa de îngustă valea, că pe toată distanţa asta nu s-a putut găsi un loc aşezat pe care să se poată zidi o casă de vamă mai aproape de hotar. După prânz înaintăm prin strâmtoarea aceasta întunecoasă, pe fundul căreia Jiul curge ca pe un jgheab scobit în stânci“.
Când a funcţionat vama
Potrivit istoricului gorjean, Cornel Şomâcu, vama a funcţionat în clădirea respectivă, care a suferit unele modificări, după dualismul austro-ungar, între 1867-1918.„Până la primul război mondial a fost administraţia austro-ungară“,menţionează istoricul. În corpul administrativ al Mănăstirii Lainici, se află o fotografie cu clădirea vamei din perioada în care era în funcţiune.
După ce graniţa a fost închisă, clădirea a devenit loc de cazare pentru muncitorii care au lucrat la construirea căii ferate de pe Defileul Jiului şi a drumului care străbate această zonă sălbatică.
Imobilul şi terenul, scoase la licitaţie
Potrivit Primăriei Bumbeşti Jiu, terenul şi clădirea în care a funcţionat vama se află în poprietatea unei firme care le-a cumpărat de la CFR în urmă cu mai mult timp. Firma SC Meridian 2002 SRL, care a intrat în lichidare, iar Primăria Bumbeşti Jiu s-a înscris la masa credală pentru a recupera din datoriile pe care societatea le are la autoritatea publică locală.
Imagini de odinioară cu punctele de trecere
Iată o imagine în care ne este prezentată granița dintre România și Austro-Ungaria, din 1900. În fotografie se poate vedea podul care era așezat chiar pe locul ce delimita cele două teritorii, relatează cult-ura.ro. Acest drum era cunoscut încă de pe vremea romanilor, a fost amenajat începând cu anul 1870, costurile fiind suportate de statul român, dar și de cel Austro-Ungar.
„Granița dintre România și Austro-Ungaria, la începutul secolului trecut, undeva în jurul anilor 1900. Până în 1918, Gorjul era judeţ de frontieră. Granița între România și imperiul Austro-Ungar se afla pe Valea Jiului, iar podul din imagine, pe sub care trecea râul Polatişte la vărsarea lui în Jiu, era așezat chiar pe locul ce delimita a cele două teritorii. Vama românească era în apropiere de Lainici, iar vama maghiară se afla la Păiuş. Drumul, cunoscut încă de pe vremea romanilor, a fost amenajat începând cu 1870, costurile fiind suportate de statul român și maghiar.”, a postat Ion Tîrlea, pe pagina sa.
„De departe se văd printre ramuri, liniile albe ale podului așternut între două stânci, deasupra unei prăbușiri zgomotoase a Jiului”
Marele Alexandru Vlahuță își amintea din călătoria de pe Valea Jiului în anii de dinaintea Marii Uniri din 1918: „« La graniță, Polatiştea vine limpede și grăbită dinspre răsărit, spintecand făgetul unei vai, și se azvarle-n Jiu, sub podul de piatră care leagă malurile a două țări. Seara vameșul ne ospătează cu păstrăvi proaspeți și cu ierunci. După masă ne primblăm pe șosea, în liniștea nopții Jiul vuiește mai tare. Mii de licurici zburători răsar din întunecimile codrului, stropesc aerul cu luminile lor albastre și trec în roiuri de pe un mal pe altul, ţesând peste luciul apei punți străvezii de jerbii fine și tremurătoare. De departe se văd printre ramuri, liniile albe ale podului așternut între două stânci, deasupra unei prăbușiri zgomotoase a Jiului…»”.
Sursă: Luis Popa, cult-ura.ro.
Dacă vom lăsa deoparte prefăcătoria și vom fi echidistanți, vom recunoaștem faptul că teritoriile în cauză se află sub ocupație străină (a României) după ,,Tratatul de Pace” (Dictatul) de la Trianon. P.s. Orice document semnat de una dintre părți sub amenințarea celeilalte părți este indubitabil un,,DICTAT”!
Dispari!
Menj az anyad punciban!
Domnule Boros, nu va suparati, dar onest…
Imperiul a intrebat atunci cand a ocupat regiunea? Sau era provincia sub alti stapani, otomani ?
De iobagie nu am retinut nici in Moldova, nici in Tara Romaneasca. E cumva termenul locului si nu inseamna bunastare.
Conducatorii provinciei erau romani de-ai locului sau impusi pe rand de Ungaria, Austria, habsburgi ?
In istoria Transilvaniei cine a fost asupritor si cine a fost asuprit ?
Si ca sa recunoastem niste lucruri pana la cap:
Dupa chinurile indurate secole de-a randul e adevarat ca relatia cu imperialitatea a evoluat pozitiv si Ardealul a inceput sa cunoasca prosperitatea, sa aiba reprezentanti in formele de conducere (dieta) insa si acestia in general erau de natie maghiara. Dar tot sub ocupatie a fost chiar si asa.
Nu stiu de ce ignorati contextul macro al Primului Rabzoi Mondial si implicit momentul Trianon. Imperiul s-a dizolvat. Daca Transilvania ar fi avut o contributie de sine statatoare la razboi, daca ar fi avut diplomatie la nivel inalt si sa se aseze la masa negocierilor, daca ar fi avut identitate proprie distincta as putea crede ca ar fi fost posibila o independenta a regiunii. Dar nu a fost; nu a avut mai nimic din ingredientele necesare unui stat care sa-si castige independenta.
Daca sa zicem ca n-ar fi venit „regatenii” atunci ar fi venit altcineva. Dar acel altcineva nu putea fi decat un asupritor vecin cu multe cedile prin nume care numai cu putini ani in urma inabusea orice miscare a celor fara cedile in nume. Si sa continuam presupusa ramanere sub apartenenta ungara, Transilvania ar fi ramas tot o regiune satelit sub ocupatie. Greutatile Ungariei postbelice ar fi fost inzecit impartite cu Transilvania. Chiar si asa dupa WW2 Ungaria a ajuns si ea comunista, epurata in stil stalinist pana la maduva. Comunismul ungar sau comunismul romanesc ? E adevarat ca dupa un timp bunastarea lor a fost mai buna ca bunastarea noastra. Dar chiar si asa doar pentru bunastarea lor de cateva zeci de ani ar fi placut locuitorilor ardeleni sa fie populatie de mana a doua, ca asta insemna multiculturalismul in vremurile acelea: stapani si asupriti. Eu zic ca ar fi fost rusinos pentru ardeleni sa aleaga Ungaria cand sangele parintilor lor a fost pe mainile ungurilor.
Uneori, pe timp de pace, oamenilor le place sa interpreteze istoria in mod pasnic si filozofic ceea ce nu e rau dar e gresit. Granitele, forma de conducere, stapanii s-au schimbat mai intotdeauna cu forta, prin razboi-revolutii-revolte, cu mult sange varsat. Prea putine au fost lovituri de palat si mai putine au fost revolutii de catifea. Istoria a fost scrisa de invingatori intotdeauna.
Ca si Revolutia (Lovitura de stat) din 89. Nu ne-am dorit-o asa dar ne-am ales cu ce a urmat. Sa ne uitam in urma si sa dam lectii e putin deplasat pentru ca noi nici prezentul nu suntem in stare sa-l gestionam ca atare dar altminteri sa le spunem inaintasilor cum sa fi facut.
Si sa revenim la realitate. Nu are rost sa viseze cineva ca evolutia Transilvaniei din finele de secol XIX ar fi avut o continuitate fericita in alt context.
Vrem, nu vrem, ne place, nu ne place, cele trei provincii istorice isi au locul impreuna prin comuniunea culturala, istorica, lingvistica etc. Mai avem o surata ratacita dincolo de Prut care candva va reveni in familie. In viata nu ne alegem familia dupa interese si oportunitati. Chiar daca pentru un timp rudele sunt mai indepartate familia nationala e numai una: Romania.
N-as vrea sa se creada cumva ca ridic in slavi vechiul regat ca vorba aceea traim si acum aceleasi metehne, spiritul dambovitean care ne conduce. Dar in acelasi timp nici nu pot sa ignor ca Romania e condusa dinspre Transilvania atat in servicii cat si politic si economic deci tot raul spre bine, e pentru Transilvania in primul rand si mai apoi pentru regateni.
Traiasca Romania dodoloata!