Cum a pus Iulius Caesar capăt unei revolte cu un singur cuvânt?

Gaius Julius Caesar s-a născut la Roma pe 13 iulie 100 î.Hr, într-o cunoscută familie de patricieni, care se presupunea că descinde din Iulus, fiul prinţului troian Eneas, care, conform legendei, era fiul zeiţei Venus. Acest conducător a reușit, printre multe altele, cu un singur cuvânt, să pună capăt unei revolte pornite de către soldații nemulțumiți.

Iulius Cezar petrecuse mulți ani departe de patria sa luptând cu galii, apoi împotriva fostului său prieten, Pompei și, în același timp, și cu diverși conducători loiali care amenințau puterea Romei, zdruncinată din cauza războiului civil dintre Caesar și Pompei.

În vara anului 47 î.Hr., când Iulius Caesar avea 53 de ani, războiul civil s-a încheiat cu bătălia de la Farsala, el fiind învingător. Prietenul său Pompei a fugit în Egipt. Acolo a fost asasinat de către un ofițer al faraonului Ptolemeu al XIII-lea. Din răzbunare, Caesar a intervenit în politica Egiptului, provocând războiul civil dintre Ptolemeu și sora sa Cleopatra, de care se va și îndrăgosti. Astfel, a zdrobit armata faraonului și a pus-o la conducere pe Cleopatra, ca singurul lider al Egiptului.

Ce a rostit Iulius Caesar pentru a pune capăt unei revolte

Bătălia de la Farsala (Pharsalus) a fost o luptă decisivă din timpul Războiului civil roman al lui Caesar încheiată cu victoria lui Iulius Caesar (care conducea forțele pro-populare) împotriva forțelor pro-aristocratice ale lui Pompei și ale Senatului roman. A avut loc pe 9 august 48 î. Hr. la Pharsalus, în centrul Greciei. Totuși istoria arată că nu a fost o formalitate așa cum cred unii, dimpotrivă Cezar avea mai puține trupe la dispoziție doar 80 de cohorte ( 8 legiuni), adică 22.000 de pedestrași și 1.000 de călăreți. Pompei avea 45.000 de pedestrași și 7.000 de călăreți, adică 110 cohorte. Cu toate astea reușește prin abilitatea geniului său militar să piardă doar 200 de soldați în timp ce Pompei pierde 15 000. Dincolo de geniul său militar, armata lui Caesar mai avea un atuu – experiența de luptă acumulată în Galia, dar și pe alte teatre de luptă.

Totuși această experiență era să se întoarcă chiar împotriva lui Caesar pentru ca trupele aflate în lipsa conducătorului plecat in fugă să își prindă dusmanul de moarte și apoi implicat în problemele Egiptului, a neglijat faptul că soldații trebuiau să fie plătiți și să li se acorde bonusul aferent bătăliei de la Farsala. Astfel, tulburările au crescut, iar legionarii s-au revoltat, cerându-și drepturile.

În ciuda faptului că generalul Marcus Antonius a încercat să oprească revolta și a intervenit, soldații nemulțumiți au început să jefuiască moșiile din preajma Romei, unde erau cantonați, iar diplomația s-a dovedit inutilă până când nu a sosit Iulius Caesar însuși. Întorcându-se la Roma, după ce a aflat de revoltă, Caesar s-a urcat pe un pod pentru a le vorbi celor patru legiuni răzvrătite adunate la sud de Roma. Doar prezența liderului i-a făcut pe soldați să se simtă rușinați că au pornit o revoltă. Iulius Caesar i-a întrebat: „Ce vreți atât de valoros încât ați început o revoluție chiar în inima Republicii”.

Soldații își iubeau foarte mult liderul, așa că nu aveau curajul să îi ceară bani chiar lui. Caesar s-a uitat la ei și a rostit un singur cuvânt – „QUIRITE” (cu înțelesul de „cetățeni care nu participă la război” n.r). Acest cuvânt era folosit de generali când își lăsau la vatră veteranii, doar că în cazul de față ar fi fost eliberați fără nicio recompensă.

Astfel, cu un singur cuvânt, conducătorul a decis să-i elibere de îndatoririle militare, dar soldații nu au fost de acord, rostind: „Nu, Caesar , suntem încă soldații tăi”. Legionarii i-au jurat din nou credință, iar Iulius le-a promis ca își vor primii banii, recunoscând că le este dator. Acest episod este menționat de scrierile istoricilor antici Plutarh și Appian.