Categories: noutăți

Cum a ajuns o mină de la resură, la ruină. Povestea minei de bentonit de la Ocna Mureș

Oraşul Ocna Mureş este recunoscut mai ales prin exploatarea minieră de sare, dar, aici, a existat şi o altfel de mină, în care se exploata bentonit.

Zăcământul de bentonit de la Ocna Mureş a fost exploatat din de aproximativ 40 de ani. În România bentonitul a fost sau mai este exploatat în zăcămintele de la Valea Chioarului, Oraşul Nou (Negreşti), Borzeşti-Cluj, Şeuşa-Ciugud (Alba), Banat (Tufări, Rugi), Prahova (Breaza). Este format dintr-un amestec de minerale argiloase, al cărui component principal în proporţie de 60-80% este mineralul montmorillonit. Numele mineralului derivă de la oraşul Montmorillon, Franţa. Alte componente minerale sunt cuarţul, mica, feldspaţii, pirita şi calcita. Bentonitul a luat naştere prin dezagregarea tufurilor vulcanice. Marea majoritate a producţiei mondiale de bentonit este consumată în trei ramuri industriale: în siderurgie, ca adaos liant în amestecurile de formare; la foraje, ca adaos la fluidul de foraj şi la rafinarea derivatelor petrolifere. Există totuşi şi alte aplicaţii, precum izolarea infiltraţiilor sau în produsele alimentare. 

Hartă a Europei din urmă cu 12 milioane de ani 

”Acum 12 milioane de ani Ardealul era acoperit de Marea Paratethys. Ocna Mureş, ca şi majoritatea celorlalte localităţi de astăzi din această provincie, se afla sub apa mării. Bentonitul este un fost strat de tuf vulcanic, numit Tuful de Hădăreni, gros de 8 m, care s-a format prin cimentarea cenuşii expulzate de vulcanii din Carpaţii Orientali. În tot Ardealul inclusiv peste Ocna Mureş, s-a depus atunci un strat de 8 metri înălţime ! Ce-i drept, Ocna Mureş era pe-atunci pe fundul unei mări de mică adȃncime”, spune ing. Remus Chiorean pentru ocnamuresonline.ro.   

Stratul de tuf bentonitizat de la Ocna Mureş, numit ”tuf de Hădăreni”, se găseşte pe flancul vestic al dealului ”Banţa”. Stratul se numeşte „tuful de Hădăreni“. Cenuşa vulcanică care a format stratul s-a depus acum 12 milioane de ani, în urma erupţiilor violente ale vulcanilor din Carpaţii Răsăriteni.  

Schiţa zacământului de bentonit de la Ocna Mureş 

Stratul s-a acumulat sub apele Mării Paratethys care acoperea atunci tot Ardealul. Cenuşa s-a alterat apoi chimic, la început sub apă, transformȃndu-se într-un fel de argilă, numită „bentonit“, cu proprietăţi speciale. Zăcămȃntul a fost exploatat între anii 1957-1998 de către Salina Ocna Mureş, după care a fost pus în rezervă. 

Mineri pe abataj 

Birourile secţiei s-au aflat pe strada Axente Sever, lȃngă intrarea în mină. Bentonitul era transportat la salină cu camionul. Intreaga producţie de bentonit a fost livrată, în stare brută, Blocului de Ulei Teleajen, judeţul Prahova, fiind utilizată la purificarea uleiurilor provenite prin distilarea ţiţeiului.

Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

2 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

6 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago