Categories: Istorie

Cum a ajuns Elena Ceauşescu, „savanta de renume mondial” recunoscută de americani

Între 4 şi 10 decembrie 1973, Nicolae şi Elena Ceauşescu au efectuat o vizită oficială în SUA, la invitaţia preşedintelui de atunci Richard Nixon. Şeful de stat comunist mergea la Washington pentru a-l convinge pe Nixon să ceară Congresului SUA să acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate. În timpul acestei vizite Elena Ceaușescu a primit o distincție în domeniul cercetării chimice care azi ne uimește pe toți. Acest lucru ne arată cât de mult reușea Securitatea să ascundă realitățile politice din România.

Elena Ceaușescu a ajuns să fie recunoscută de americani

Se știe azi că Elena Ceaușescu avea o cultură generală foarte slabă și nu era un cercetător sau savant, cum îi plăcea să creadă. Totuși Elena alerga după tot felul de medalii si recunoașteri naționale și internaționale.

Cu ocazia vizitei în SUA, Elena Ceauşescu a primit diploma de membru de onoare al Institutului american al chimiştilor „pentru contribuţia adusă la progresul cercetătorilor în domeniul chimiei“. Elena Ceauşescu obţinuse, în 1967, titlul ştiinţific de „doctor inginer” (cum îi comunica Ministerul Învăţământului prin adresa nr. 896, din 18 decembrie 1967).

Lucrarea „Polimerizarea stereospecifică aizoprenului” a fost scrisă de savanţi, întrucât Elena Ceauşescu avea doar elementare noţiuni de chimie.

Acelaşi Institut îi acordase o diplomă de membru de onoare lui Glenn T. Seaborg, laureat al Premiului Nobel, fost preşedinte al Comisiei pentru Energia Atomică din SUA. Surprinzător din partea americanilor, Elena Ceauşescu era primul om de ştiinţă din afara hotarelor SUA care primea înalta distincţie.

Titlul s-a acordat într-un cadru solemn, la sediul Academiei Naţionale de Ştiinţe. Preşedintele academiei, Philip Handler, a spus cu aceasă ocazie: „Am făcut anul trecut o vizită în România. Am cunoscut activitatea ştiinţifică ce se desfăşoară în ţara dumneavoastră. Am rămas cu cele mai bune impresii. Prilejul de faţă, de a saluta pe un remarcabil om de ştiinţă, ne bucură pe noi toţi“.

Maria Stefan

Recent Posts

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

2 zile ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

2 zile ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

3 zile ago

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

5 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

o săptămână ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

o săptămână ago