A trecut aproape un an de cand am urcat Transalpina pe bicicleta, dar nu mi-a trecut prin cap pana acum sa povestesc in scris cum a fost. Si, in general, spre stupoarea lui Ciprian, fac muuult mai multe ture decat scriu despre ele. Ride more, talk less, ca regula generala 🙂

Insa, amintindu-mi de cum am cotrobait eu dupa info inainte sa plec, am hotarat sa povestesc cateva lucruri care cred ca ar fi folositoare oricui intentioneaza sa faca tura asta. Nu va zic nimic despre peisaj, in afara de faptul ca e pur si simplu spectaculos. Nici cu fotografia nu prea le am, asa ca va trebui sa ma credeti pe cuvant cand va zic ca traseul e extraordinar de frumos. Daca nu va plictisiti dupa primele paragrafe, gasiti mai jos si experienta mea pe Transalpina, asa cum am trait-o in iulie 2013.

Traseul facut de mine: Novaci-Ranca-Pasul Urdele-Obarsia Lotrului-Voineasa-Brezoi

Pe scurt, de la Novaci la Ranca sunt vreo 20 de km de catarare continua. Va recomand sa incepeti sa pedalati putin mai inainte de Novaci, pentru ca tura porneste tare, cu o catarare foarte grea, fix la iesirea din sat. Asadar, e bine sa fiti deja incalziti cand incepe.

Dupa Ranca, se ingroasa gluma si mai rau. Sunt vreo 10 km hardcore-hardcore pana la Pasul Urdele, la 2145 de metri! De acolo se coboara fantastic pana la Obarsia Lotrului, vreo 22 km. Si acum am emotii cand ma gandesc la cifrele de pe ciclocomputer, aveam vreo 60 km/h pe coborare 🙂 Am ramas peste noapte la Obarsia Lotrului si a doua zi am mai facut 80 de km pana in Brezoi.

Acestea fiind zise, la ce sa va ganditi inainte sa plecati in tura asta:

1. Transalpina nu e pentru incepatori. Tura asta nu numai ca a fost cea mai grea dintre toate, dar e cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata mea, din punct de vedere fizic. Da, de vreo 1.000 de ori mai grea decat tura pana la mare.
2. Conditie fizica. Am ezitat sa o mentionez, pentru ca eu, de exemplu, nu am fost in cea mai buna forma fizica atunci cand am plecat pe Transalpina, si totusi am reusit. In schimb, aveam multa rezistenta castigata prin antrenament , in sala si afara. Ca fapt divers, va pot recomanda clasele de cyling de la Worldclass, eu acolo m-am calit. Daca vreti recomandari in materie de instructori, cereti si va voi da 🙂
3. Bicicleta. Eu recomand cursiera, dar in grupul cu care am mers eu au fost 2 MTB-uri si ambele si-au dus calaretii la destinatie, asa ca se poate. Si totusi, eu as miza pe cursiera.
4. Alimentatie. Nu neglijati carbohidratii cu 2-3 zile inainte si nu plecati in tura asta daca mancati 2 masline pe zi, consumul de energie este mult prea mare. O portie de paste cu doua zile inainte, un orez salbatic cu o zi inainte, o portie de cereale integrale in dimineata plecarii, orice va place voua. In tura, eu am avut sandwich-uri, banana si niste ciocolata. Gasiti magazine in Novaci si Ranca, in caz ca aveti nevoie.
5. Hidratare. Trebuie sa beti apa inainte sa simtiti ca vi se face sete, pentru a evita deshidratarea.
6. SPD-uri. Optionale, dar extrem de utile. Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, SPD-urile sunt niste pantofi speciali de cycling, care se prind in pedale si din care iesi foarte usor, tragand calcaiul intr-o parte. Le gasiti prin toate magazinele de cycling, dar preturile de la noi nu sunt neglijabile. Pentru ca nu stiam exact cum ma voi “intelege” cu ele si ce anume as vrea, mi-am luat prima pereche de aici, la vreo 20 de euro, si sunt foarte multumita.
7. O sa merite 100%, trust me on this. Indiferent cat de greu va va fi pe drum, indifferent cat de tare va vor durea muschii, va merita fiecare kilometru facut.

Prima catarare din Novaci m-a luat putin pe nepregatite. Pana sa ma dumiresc ca \”e groasa rau de tot\”, am schimbat vitezele prost si mult prea tarziu. Mi-a sarit lantul, m-am panicat si am cazut ca o balega, pentru ca nu apucasem sa ies din SPD-uri. Asadar, prima cazatura dupa nici 200 de metri de pedalat.

Pana la Ranca am urcat de-am uitat de mine. Am facut vreo doua pauze de hidratare si injurat in gand, dar am evitat sa ma opresc prea des, ca sa nu-mi ies din ritm. Apropo de ritm, mi-a fost dificil sa ma obisnuiesc cu viteza infima de pe urcare, dar adevarul e ca nu ma tineau picioarele mai mult si stiam ca, daca fortez, abandonez. Au fost portiuni mari de drum cand nu am sarit de 8 km/h.

Noi am fost 9 in total, 7 baieti si 2 fete. Daca imi amintesc bine (a trecut totusi un an!!), au fost 7 cursiere si 2 MTB. Nu am mers pluton, pentru ca fiecare avea ritmul si timing-ul lui, dar ne mai intersectam pe drum. Ne-am regrupat la Ranca, unde am facut pauza vreo jumatate de ore pentru alimentare si impartasit plansete de pe drum 🙂

Pentru mine, de aici a inceput adevarata provocare, dar si adevarata bucurie. Eram deja destul de obosita si, daca pana atunci pedalasem cat de cat impreuna cu cealalta fata din grup, de aici am ramas singura-cuc. Mi-a placut la nebunie. Am urcat ca o disperata, in forta maxima, pana la Pasul Urdele pentru ca nu m-a mai speriat dificultatea catararilor. Fusese atat de greu fix la inceput, incat pur si simplu nu mai conta.

La Urdele, bucurie mare… si un frig de imi clantaneau dintii 🙂 Au gasit baietii o caciula prin masina si mi-au donat-o, am tras o geaca subtire pe mine si am coborat ranjind incoerent pana la Obarsia Lotrului, unde am ramas peste noapte, la casute. Dupa ce am mancat o tona de peste si baut o sticla, ok, 2 sticle, de bere.

In caz ca planuiti sa dormiti la casutele mici de lemn, si nu in pensiune, mare atentie la imbracaminte. Cu cat mai groasa, cu atat mai bine. Eu am dormit intr-un sac foarte gros, cu doua paturi deasupra si mi-a fost frig peste noapte, in mijlocul lui iulie.

A doua zi am luat-o iar la pedale, spre Brezoi. Am inceput cu o catarare medie, dar usoara comparativ cu prima zi, iar apoi am pedalat intins pana la Brezoi, vreo 80 km, cu oprire la lacul Vidra, pentru poze.

Anul acesta, Transfagarasan!