Coloana Infinitului – Un Arbore la Mijloc de Lumi

Coloana Infinitului este parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din „Coloana Infinitului”, „Poarta sărutului” și „Masa tăcerii”, concepute și executate de Brâncuși. Inaugurată la 27 octombrie 1938, „Coloana recunoștinței fără sfârșit”, cum a fost denumită inițial, este o capodoperă dedicată eroilor din Primul Război Mondial căzuți în 1916 în luptele de pe malul Jiului și are o înălțime de 29,35 metri.

„Nu vom fi niciodată destul de recunoscători faţă de pământul care ne-a dat totul”, spunea Constantin Brancuși. Avem o țară de o frumusețe rară, cu tradiții pierdute în negura timpului și secrete nedescoperite. Coloana „fără Sfârşit” realizată de marele artist în Târgu Jiu are aproape aceeaşi înălţime ca şi Columna lui Traian din Roma, fiind compusă din 16 moduli octaedrici suprapuși, având la extremitățile inferioară și superioară câte o jumătate de modul. Modulii erau numiți „mărgele” de către Brâncuși. Geniul artei contemporane a realizat astfel, un adevărat „zgârie-nori” în Târgu Jiu.

Coloana sacrificiului infinit – între mister și realitate

Ce l-a inspirat pe Brâncuși să realizeze o scară la cer? Oare câte dintre secretele acestor pământuri i se revelaseră? Inspirația este, în primul rând, una de factură spirituală, expresie a aspiraţiei lui Brâncuşi către Dumnezeu: „Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.” Capodopera se manifestă într-un Prezent Veșnic: „Nu îmi doresc să fiu la modă. Tot ceea ce este la modă, dispare apoi odată cu moda… Nu contează dacă, din contră, munca ta este contestată în prezent. Pentru că atunci când într-un final va fi înţeleasă, ea va exista în eternitate.”

Veșnicia trebuie să includă o dimensiune interioară. Numai așa poate fi un izvor de noutate continuă. Astfel, Brâncuși construiește figura iconografică a realității absolute, care se confundă cu mitul arborelui cosmic, susținător al cerului și Ax al lumii. Coloana fără sfârșit este un adevărat axis mundi, menit să facă legătura între cer și pământ, sacru-profan, celest-teluric.

În sculptura sa, Brâncuşi ne-a lăsat materializată următoarea revelaţie: actul eroic – ce are la bază un sacrificiu şi mai ales sacrificiul de sine însuşi – face posibilă întâlnirea omului cu Divinitatea. Pentru un bun creştin, ce aparţinea mai ales mediului sătesc din România tradiţională, acest fapt avea loc prin actul „mântuirii” sau prin intrarea în rai.

Cei 16 moduli octaedrici suprapuși pot înfățișa ideea de absolut, 16 fiind numărul templului, folosit de pitagoreici pentru calitățile sale de pătrat perfect. La hinduşi, semnificaţia provine de la fazele Lunii, deoarece în a şaisprezecea zi ea apare pe cer în perfecta ei plenitudine.

Semnificația stâlpului funerar românesc – „Arbore cosmic” și „Axă a lumii”

Forma Coloanei Nesfâșitului a fost inspirată din stâlpii caselor țărănești. O scară săpată într-o singură bucată de lemn. Un uriaș stâlp al morților ridicat în cinstea soldaților dispăruți.

Potrivit lui R. Vulcănescu, stâlpii funerari „constituie categoria cea mai răspândită de monumente mitice folosite de poporul român. Ei fac parte integrantă din piesele rituale ale înmormântării, care se aşează pe mormânt”. Mesajul spiritual pe care Monumentul lui Brâncuși îl transmite reiese chiar din cuvintele sculptorului: „Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”

În tradiţiile  şi datinile poporului român, „Arborele cosmic” evocă întreg simbolismul verticalității. Avându-și rădăcinile înfipte în pământ și crengile înălțate spre cer, arborele este socotit ca un simbol al raporturilor ce se stabilesc între cer și pământ. În acest sens, el are caracterul unui centru, ceea ce face ca Arborele lumii sa fie sinonim cu Axa lumii.

Coloana Infinitului de la Târgu Jiu rămâne unul dintre monumentele artistice importante ale României. Constantin Brâncuși, geniul artei contemporane, realizează o sculptură care „nu se sfârşeşte niciodată în postamentul său, ci se continuă în cer, în piedestal – şi în pământ”.

Autor: Ana-Maria Popa