Cluj Napoca, mai scump decât Barcelona?

Un spaniol care trăieşte de şapte ani la Cluj şi şi-a întemeiat o familie s-a decis să-şi cumpere un apartament, dar a constatat că locuinţele de aici sunt de multe ori mai scumpe decât cele din Palma de Mallorca sau Barcelona.

Miguel are 37 de ani şi a venit prima dată în România ca manager al unei firme spaniole. Iniţial ar fi trebuit să rămână doar doi ani, timp în care atribuţiile sale urmau să fie preluate de un român. Însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, glumeşte el, atrăgând atenţia că în aceşti ani a deprins nu doar limba, ci şi proverbele românilor. 

„M-am căsătorit aici cu o româncă, iar pentru că oraşul Cluj e foarte frumos şi e la un nivel mai ridicat decât restul ţării am decis să rămân aici. Îmi place România, îmi place mult Clujul, dar şi Oradea sau Braşovul, România chiar e o ţară frumoasă. Dar nu totul e idilic, aici m-am izbit şi de câteva lucruri ciudate”, spune el.

O astfel de „ciudăţenie” o reprezintă preţurile. „De multe ori văd în Cluj preţuri mai mari decât în Barcelona sau Palma de Mallorca. Ştiu că Clujul e al doilea oraş al ţării economic şi cultural vorbind, dar preţurile sunt oricum exagerate. De exemplu, când am vrut să-mi iau un apartament am realizat că preţurile sunt de multe ori mai mari decât cele din marile oraşe spaniole. Şi mai tare m-a uimit că erau apartamente la marginea oraşului la preţuri comparabile cu cele din zona centrală sau semicentrală din Barcelona. Când mi-a prezentat un agent imobiliar preţurile, am realizat că în Barcelona găseam la banii ăştia şi în centru”, explică spaniolul.

Până la urmă, el şi-a luat o casă într-un cartier liniştit, la marginea Clujului, pentru care a plătit aproape o jumătate de milion de euro. Însă înainte, spune el, cochetase cu ideea de a-şi cumpăra un apartament mai mic în zona centrală, dar a renunţat repde când a văzut preţurile.

Zilele trecute, el a făcut o simulare pentru a vedea în ce măsură au fost afectate preţurile apartamentelor de criza declanşată de pandemie. „Am fost surprins să văd apartament cu o cameră în Cluj, un fel de garsonieră, la 155.000 de euro. Tot acum, un apartament identic se vinde în centrul Barcelonei la 110.00 de euro, în timp ce în Palma de Mallorca am găsit apartament cu trei camere la 118.000 de euro. Să mai zic că în Cluj un apartament cu trei camere costă 228.000, adică dublu?”, a mai spus el.

Maria Stefan

Recent Posts

Un colț de geam roman, descoperit de arheologii din Alba Iulia

Arheologii din cardul Muzeului Național al Unirii Alba Iulia au prezentat un colț de geam…

2 zile ago

Două clădiri de patrimoniu ale Bucureștiului propuse pentru consolidare, respinse de consilierii PNL și PSD

Consilierii PNL și PSD, care fac partre dintr-o coaliția de ceva timp la guvernare în…

6 zile ago

400 de ani de patrimoniu cultural al Danemarcei s-au prăbușit în flăcări

O clădire istorică a bursei de valori din centrul orașului Copenhaga a fost cuprinsă de…

6 zile ago

Supraturismul aduce taxe noi: „Se caută locurile instagramabile”

Sezonul vacanțelor vine cu noi taxe pe care turiștii trebuie să le plătească, pe lângă…

6 zile ago

Catacombe antice, comori istorice și locuri secrete din Turcia

Turcia este bogată în minuni antice. Aflată între Europa și Asia, această țară a fost în centrul a…

6 zile ago

Noaptea Muzeelor 2024. Anul acesta va avea loc ediția cu numărul 20

Noaptea Muzeelor 2024 va avea loc în data de 18 mai. Manifestarea de anul acesta…

7 zile ago