Destinul tragic al Iuliei Hașdeu este unul care și azi emoționează pe foarte mulți. Un copil supradotat care moare, la 18 ani, exact în momentul în care pentru cei mai mulți se deschid ușile vieții. Înainte totuși să vorbim despre copilăria și sfârșitul ei tragic ne oprim atenția asupra clădirii care celebreză speranțele lui B.P. Hașdeu și ale soției sale în anul 1869, când se naște Iulia. Fetiţa venea pe lume în casa din strada Carol I, nr.14, Bucureşti pentru a da un nou sens vieţii părinţilor săi.

Casa din fosta stradă Carol 14, există și azi și mulți bucureșteni și turiști trec pe lângă această clădire pășind la distanță ca nu cumva bucăți din tencuială să cadă peste ei. Casa a fost ridicată pe la jumătatea  secolului al XIX-lea. După focul cel mare din 1849, care nu a afectat această zonă, măsurile administrative luate au obligat alinierea ei la stradă și modificarea fațatei. Cel mai probabil în anul nașterii Iuliei Hașdeu fațada clădirii se modifica, urmând ca în perioada ei de școală să se definitiveze și să arate aproximativ ca în prezent într-un stil neoclasic simplificat. Remarcabile sunt colonetele de fontă și vitrinele retrase. La vremea respectivă B.P.Hașdeu și soția sa erau chiriași în această casă.

Stradă a avut multe nume de-a lungul timpului Ișlicarilor/ Franceză/ Carol/ 30 Decembrie/Iuliu Maniu/ Franceză. Cu siguranță ca multe alte străzi din Bucureștiul vechi numele de ișlicarilor venea de la faptul că pe această stradă erau mulți fabricanți și comercianți de ișlice – căciuli de blană scumpă sau de postav, de format mare, cilindrică sau cu fundul pătrat (din alt material), purtate de domni, de boieri și uneori de soțiile lor, iar mai târziu de negustori, de lăutari.

Boierul Ienăchiță Văcărescu în a doua jumătate a secolului XVIII, purtând ișlic

Schimbarea regimurilor politice a dus la schimbarea numelui străzii, azi revenindu-se la denumirea din vremea lui Cuza și a lui Carol I.

Despre copilăria și moartea Iuliei Hașdeu

Despre efemera ei existență se știe că la opt ani neîmpliniți Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare. La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Național „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din București, a plecat la studii la Paris. A fost prima româncă ce a studiat la Sorbona, studiu început la 16 ani, uimindu-și profesorii cu talentul său.

Dacă ar fi s-o credem Iulia Hasdeu ar fi început să scrie la vârsta de numai cinci ani! “A cinq ans – îşi amintea ea la vârsta de… 12 ani – je composai des drames en dix actes qui n’eu finissaient pas; je ris bien maintenant quand je les lis”. La 7 ani avea o producţie deja bogată: naraţiunea Mihai Vodă Viteazul, poemele Domnia lui Ţepeş Vodă, Oaselor lui Ţepeş Vodă etc. La 8 ani reunea povestirile scrise, parte în franceză, parte în română în ciclul Istorioare pentru amicele mele şi pentru toate copilele de la 10 până la 20 de ani.  La 10-11 ani – atrasă profund de teatru –  scria tragedia în trei acte Dama de circ, comedia Amorul e scânteie, piesele de teatru într-un act, elaborate în franceză Adieu et Bonne Arrive şi Les enfants ne jugeant pas sau povestirile Trandafirul moşului şi Etoile et celeste, pentru ca la 11 ani şi jumătate să încheie romanul oarecum de “maturitate” Les etourderies de Denise.

Savantul i-a insuflat copilei încă de mică gândul că darurile intelectuale cu care a fost înzestrată trebuie cultivate cu râvnă. Nu obligând-o a reuşit academicianul Bogdan Petriceicu Hasdeu să îşi împingă fiica la surmenaj, ci amintindu-i constant că deviza familiei Hasdeu este „patrie, onoare şi ştiinţă”. Copilul, dotat cu o sensibilitate ieşită din comun şi moştenind  ambiţia tatălui său, a înţeles că singura şansă de a-şi mulţumi tatăl e să-şi sporească studiul. Examenele din ce în ce mai grele, o epuizau, însă era determinată să reuşească. O arată scrisorile pe care cei doi şi le trimiteau constant.

„În Paris vei fi auzit deja vechiul proverb: noblesse oblige. Nu vorbesc despre nobleţea regelui, care este ceva foarte secundar, dar natura te-a înzestrat până la vârf cu nobleţea mai superioară a inteligenţei şi această nobleţe te obligă a mări mereu, pe fiecare zi, reputaţia ce ţi-ai făcut-o aşa zicând din leagăn”, îi scria Hasdeu Iuliei. Aerul umed al Parisului i-a slăbit Iuliei şi mai mult plămânii, oricum sensibili, însă refuza să părăsească Franţa fără să fie licenţiată. Suferind, Bogdan Petriceicu Hasdeu a înţeles într-un final că programul Iuliei o trimite la pieire. În zadar încerca de-acum să domolească avântul fetei.

Povestea vieții tinerei se încheie brusc în septembrie 1888, când aceasta moare de tuberculoză, o boală fără leac în acel moment. Savantul a vândut proprietățile din București și s-a retras la Câmpina unde, a ridicat un castel ca omagiu pentru fiica sa. Acest castel, unde B.P. Hașdeu și-a petrecut ultima parte a vieții, este mult mai cunoscut de public ca făcând referire la Iulia Hașdeu, deși ea în viața pământească nu a călcat niciodată acolo. Casa de pe strada Franceză nr. 14 este marcată cu o placă împodobită cu portretul poetei Iulia Haşdeu, dar ar avea nevoie urgent de reparații capitale. Ca multe dintre imobilele de patrimoniu din București ar putea să dispară la primul seism mai puternic și odată cu ea o bucățică de istorie.