Mulți români adoră să meargă în resorturi all-inclusive din Turcia, Grecia sau din destinații mai îndepărtate. Și nu doar românii sunt cei care iubesc acest sistem în care plătești un sejur unde ai totul la nas, într-un resort de multe stele: cazare, mâncare, băutură, servicii, facilități, distracție.
Te-ai întrebat însă cine a inventat sistemul all-inclusive? Cum și când a apărut all-inclusive-ul și, mai ales, unde? Prin România circulă ideea că turcii au fost cei care au pus bazele acestei „șaorme cu de toate” a turismului, însă informația e complet falsă. Hai să vedem cum arată o scurtă, dar foarte interesantă istorie a sistemului all-inclusive.
Conceptul all-inclusive
Deși pare greu de crezut, originea cuvântului all-inclusive nu provine din industria hotelieră. Istoricii din domeniul turismului sunt de părere că acest concept a luat naștere în anii ‘30 ai secolului trecut, în rândul clasei de mijloc evreiești din Londra, odată cu apariția celebrelor „Country Clubs”. Aceste stabilimente erau niște ferme uriașe, situate în împrejurimile Capitalei, care ofereau mâncare, apă și divertisment pentru un preț unic, pe perioada weekend-urilor.
În aceeași perioadă interbelică, însă, mai precis în anul 1936, un animator de succes din Cape Town, Billy Butlin pe numele lui, a înființat prima tabără pentru turiști în localitatea britanică Skegness, de pe coasta de est a Angliei. Dacă doreai să ai parte de un sejur la Mr. Butlin plăteai o sumă de bani în care aveai incluse cazarea în camping, mesele, divertismentul și utilizarea facilităților sportive din tabără. Iar aceste tabere proiectate de sud-african includeau o sumedenie de caracteristici care mai târziu au devenit normă pentru hotelurile în sistem all-inclusive: piscine, baruri, restaurante și cantine.
Concomitent, Butlin a dezvoltat o metodă de marketing care, la rândul ei, avea să fie utilizată de resorturile all-inclusive de mai târziu: a început să publice o serie de reclame de tip anunț în cotidianul Daily Express, acestea având un răspuns excepțional și generând peste un milion de rezervări în primul an. Veniturile i-au permis lui Butlin să ofere vizitatorilor săi o săptămână de vacanță la prețul salariului mediu pe o săptămână, plătind cu acești bani personalul din tabără și, evident, rămânând și cu profit. Succesul a fost atât de mare, încât Butlin a decis să se extindă și a deschis și alte tabere similare în Anglia.
Primul resort all-inclusive – în Bahamas
În 1947, aflat pe cai mari, după ce cucerise Anglia cu taberele lui pentru familii, Billy Butlin a ajuns la West End, în Bahamas, la bordul unei bărci cu motor Grumman Goose, având în minte ideea de a pune aici bazele unui resort extravagant. Planul lui Butlin includea o pistă de aterizare de 1500 de metri, un hotel cu 424 camere și cele mai mari piscine din Bahamas, alături de diverse restaurante, magazine și alte facilități. Investiția – 5 milioane de dolari, o sumă imensă pentru acea vreme.
Resortul lui Butlin avea să fie diferit de taberele de vacanță pe care acesta le înființase în Anglia. Și asta deoarece acum era vorba despre un stabiliment mult mai luxos, cu totul inclus, destinat unei clientele de elită. De altfel, Butlin’s Vacation Village era construit pe o suprafață vastă de teren, avea mai multe tipuri de cazare și restaurante variate, oferea agrement, sport și diverse opțiuni de divertisment.
Și totuși… surpriză: planurile lui Butlin au eșuat, în 1950 resortul ajungând în faliment după doar câteva luni de funcționare. Cu toate acestea, Butlin’s Vacation Village a reprezentat o parte importantă din istoria all-inclusive-ului mondial, sud-africanul fiind un inovator în industria turismului. Complexul avea să fie redeschis în 1955, sub numele Fishing Hole, apoi, în 1963 a devenit Grand Bahama Hotel, dar nu s-a păstrat conceptul de all-inclusive.
Prima tabără de vacanță Butlin din Skegness (un camping, în fapt) există și astăzi, fiind protejată de Guvernul britanic, care consideră că reprezintă o bucată de istorie a turismului Regatului Unit.
Un foarte interesant documentar despre Billy Butlin (n. 1899 – m. 1980):
Apariția Club Med
În anii ’50, în aceeași perioadă cu eșecul lui Butlin din Bahamas (aprilie 1950), belgianul Gerard Blitz, campion mondial la polo pe apă, a înființat compania franceză Club Med (Club Mediterranee), care avea la bază fix principiile de funcționare ale resortului lui Butlin.
Blitz era un idealist care dorea să ofere turiștilor posibilitatea de a se delimita complet de rutina zilnică pentru a face loc relaxării și distracției depline. Primul său resort a luat ființă în Mallorca, fondat pe conceptul all-inclusive într-un mediu rural, în ideea de a oferi o experiență de vacanță accesibilă, dar diferită de cea dintr-un hotel tradițional. Accentul era pus pe activități sociale, sportive și comunitare – practic, primul Club Med era o adunătură de corturi (surplusuri are Armatei, furnizate de compania Trigano, cu care Blitz avea să se și asocieze, de altfel), amplasate de-a lungul plajei, fără iluminare și cu dușuri comune.
Contextul istoric era acela că în Europa se terminase cu rațiile de hrană din timpul războiului, iar mișcarea muncitorească franceză obținuse un concediu de odihnă plătit, de cel puțin două săptămâni pe an. Sloganul lui Blitz era: „Scopul în viață este să fii fericit. Locul în care să fii fericit e aici. Și timpul pentru a fi fericit e acum!”. Francezilor le-a plăcut – ce se putea mula mai bine pe o perioadă de concediu binemeritat?
Istoria ClubMed:
Spre deosebire de Butlin, succesul resortului din Mallorca a venit instant, iar Club Med susține astăzi că este prima companie de resorturi în sistem all-inclusive din lume. Asta deși conceptul original all-inclusive vindea un ideal socialist, după cum susțin editorii de la France Today: “Nu existau ceasuri, nu existau încuietori la uși, nu existau televizoare, nu existau mașini și, mai ales, nu existau bani. Oaspeții, sau Gentils Membres (GM), primeau șiraguri de mărgele pe care le foloseau în schimbul băuturilor la bar. La vremea respectivă, presa a considerat această idee revoluționară. În 1965, Paris Match nota cu entuziasm: „În aceste sate, banii nu au nicio valoare. Suntem cu toții miliardari! Trăim într-o economie perfect socialistă, unde totul este gratuit pentru toată lumea”.
Și totuși, în 1968, Internaționala Socialistă, un grup de artiști și critici francezi care criticau și contestau capitalismul prin schimbări în viața de zi cu zi, a ironizat resorturile Club Med, care se înmulțiseră în locații coloniale franceze, pentru calitatea lor colonială și comercialismul lor: „Club Med – o vacanță ieftină în mizeria altora”. Nici nu e de mirare că „o vacanță ieftină în mizeria altora” a ajuns în cele din urmă un vers într-un cântec din 1977 al trupei Sex Pistols, intitulat Holidays in the Sun.
Pe măsură ce timpul a trecut, Club Med a devenit cunoscut ca furnizor de pachete de vacanță all-inclusive pentru cupluri, familii și grupuri de prieteni. E greu de spus dacă putem numi Club Med compania inventatoare a conceptului all-inclusive, având în vedere istoria lui Billy Butlin (mai ales că primele resorturi au apărut oarecum concomitent), dar, în general, multă lume consideră astăzi că atunci când se vorbește despre începuturile reale ale all-inclusive-ului, trebuie menționată compania franceză a belgianului care, în paranteză fie spus, a fost nu doar poloist ci și… practicant de yoga.
Ca fapt divers, în 1961, Club Mediterranee a fost achiziționată de baronul Edmond de Rothschild, după care expansiunea Club Med n-a mai cunoscut limite, deschizându-se sute de resorturi, atât de vară cât și de iarnă (primul de acest gen, în Elveția, la Leysin), inclusiv în locații foarte exotice. Și, tot ca fapt divers, începând din anul 2013, ClubMed a fost cumpărată de compania Fosun, din China.
Sandals și all-inclusive-ul pentru adulți
Modelul a prins rapid și, în anii 70 și 80, au apărut zeci de replici ale conceptului Club Med, în întreaga lume, din Caraibe și Mexic în Asia de sud-est. În 1981, Gordon „Butch” Stewart a deschis primul său resort all-inclusive în Jamaica, sub numele Sandals: Montego Bay. Sandals avea să devină apoi unul dintre cele mai populare lanțuri all-inclusive care se adresează exclusiv adulților, și nu familiilor. A fost, practic, un rebranding al noțiunii de all-inclusive care, până la Sandals, aparținea oarecum exclusiv familiștilor. Acum devenise o „evadare”.
Ba mai mult, Sandals a devenit un loc premium pentru petrecerea lunii de miere. În 1991 era principalul lanț all-inclusive din Caraibe, și primul care oferea posibilitatea de a „sări” dintr-o insulă în alta, definindu-și conceptul într-un mod simplu, la obiect, foarte eficient: „sejurul, mâncarea, băuturile, activitățile și divertismentul nelimitat sunt incluse în prețul de rezervare al resortului – fără costuri ascunse”.
Manager dinamic, Stewart a insuflat resorturilor sale personalitatea caldă și prietenoasă a Jamaicăi, încurajându-și personalul să se implice cu adevărat în relația cu oaspeții. Așa a apărut atitudinea „we can do better” – „putem face mai bine”, care stă la baza brandurilor Sandals și Beach Resorts. Compania lui are azi peste 10.000 de angajați în 16 proprietăți din Caraibe.
Concluzie
Aceștia au fost principalii „jucători” ai unui concept turistic revoluționar, care a încântat și încântă milioane de oameni mulțumiți să-și petreacă vacanțele în resorturi „cu de toate”, având la dispoziție aproape orice, fără să fie nevoiți să bage mâna în buzunar ca să plătească de fiecare dată. În anii ’90 și 2000, turcii nu au făcut decât să preia conceptul de all-inclusive și să-l ducă la un nivel apropiat de perfecțiune. Dar și criticat adesea pentru faptul că în resorturi se irosesc cantități imense de mâncare, în vreme ce, în multe locuri din lume, sărăcia e la ea acasă atunci când pășești în afara complexelor de lux.
Poate și de aceea, în epoca post-pandemică, sistemul all-inclusive are nevoie de o regândire și o reașezare pe baze mult mai sustenabile și mai etice. Cine se va dovedi a fi compania revoluționară în acest sens? Rămâne de văzut.