Pe drumul ce leagă Municipiul Petroșani de Hațeg există un indicator care ne specifică despre existența Cetății Mălăiești, un loc frumos, despre care puțini dintre noi știu. Pentru a înțelege acest lucru este nevoie să ajungi aici, iar pentru câteva minute să lași în spate tumultul vieții de zi cu zi.

Autor: Luis Popa

Cetatea Mălăiești face parte dintr-un ansamblu de monumente istorice, aflate în comuna Sălașu de Sus, din județul Hunedoara, și a fost construită de familia Sărăcin, ca punct de apărare, dar și observație. Această fortificație a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIV-lea, în prima fază sub forma unui donjon. Ulterior au fost adăugate zidurile de apărare, cele trei turnuri, dar și o clopotniță, relatează cult-ura.ro

Cetatea Mălăiești a fost restaurată cu  ajutorul fondurilor europene

Monumentul istoric are șase niveluri, dar și o pasarelă spre donjon, numită astăzi drumul străjerului. Pe vremuri donjonul putea adăposti aproximativ 20 de persoane, iar nivelurile inferioare erau folosite pentru provizii.

Cei care veți merge să vizitați astăzi acest loc veți putea vedea armuri, arme, scuturi, blazoane, dar și stema Corvinilor.

Cetatea Mălăiești a fost restaurată cu  ajutorul fondurilor europene, este frumos amenajată, iar cadrul natural unde a fost construită „îți taie respirația”.

Accesul către această cetate se face de la DN66 prin Ohaba de Sub Piatră și Sălașu de Sus.

Cetatea Mălăiești

Sursă cult-ura.ro

Credit foto: Luis Popa

Tineri Jurnalisti Online

View Comments

Recent Posts

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

6 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

6 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

7 zile ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago

Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

o săptămână ago