Cetatea dacică de la Cârlomănești deschisă publicului

Muzeul Județean Buzău va organiza sâmbătă, în premieră, Ziua Porților deschise pe șantierul arheologic de la Cârlomănești, fostă cetate dacică.

Potrivit directorului Muzeului Județean Buzău, Sebastian Matei, turiștii vor fi arheologi pentru o zi la situl Cârlomănești din comuna Vernești.

Vizitatorii vor putea vedea un cuptor dacic și o locuință, reconstituite de o echipă formată din arhitecți, istorici și arheologi.

“Va fi o manifestare complexă cuprinzând inițierea elevilor în tainele arheologiei, vizitarea sitului arheologic și a primelor piese care vor compune Muzeul satului preistoric, dar și o expoziție în aer liber cuprinzând vasele și obiectele descoperite în actuala campanie arheologică”, a declarat pentru AGERPRES directorul Muzeului Județean Buzău, Sebastian Matei.

Săpăturile sistematice întreprinse în ultimele patru decenii (1967-2006) în situl ‘Cetățuia’ de la Cârlomănești, situată pe raza satului Mierea, comuna Vernești, localizată la 4 km nord-vest de municipiul Buzău, au prilejuit descoperiri de o remarcabilă valoare științifică și muzeistică, făcând ca această stațiune să capete un loc astăzi bine definit în sistemul de cunoștințe privind arheologia și numismatica epocii geto-dace clasice, nu numai pe plan local sau regional, ci și pe ansamblul întregului spațiu cultural al Daciei preromane. Abundența obiectelor descoperite, ca și contextele lor de descoperire, arată că ele nu erau doar folosite, ci și produse pe scară largă în ‘dava’ de la Cârlomănești.

În plus, cetatea adăpostește bogate vestigii ale culturii Monteoru din epoca bronzului și ale civilizației fierului din prima epocă, Hallstatt. Din perioada dacică au fost cercetate trei sanctuare și numeroase construcții civile, a fost descoperit un tezaur de monede din argint și celebrele statuete din lut, cunoscute astăzi în toată lumea drept ‘plastica de la Cârlomănești’, dintre care se detașează ‘Lupul’, piesă de tezaur.

Maria Stefan

Recent Posts

Ce știați și ce nu despre … Mănăstirea Dealu, unde e capul lui Mihai Viteazul

Aici la Dealu apare o așezare monahală menționată documentar la 17 noiembrie 1431, așa cum…

19 ore ago

Castelul baronului Franz Nopcsa a fost reabilitat pentru integrarea în circuitul turistic

Castelul baronului Franz Nopcsa, din satul Săcel, judeţul Hunedoara, a fost reabilitat şi redat, luni,…

20 de ore ago

O nouă călătorie spectaculoasă cu trenul e posibilă fără a construi un metru de cale ferată nouă

Cea mai nouă rută feroviară din Elveția lansată cu trei ani mai târziu decât era…

o zi ago

Traseul Hitit – comorile antice ale primului imperiu al Anatoliei

O parte semnificativă a atractivității culturale a Turciei constă în urmele lăsate de numeroasele civilizații…

4 zile ago

Circulația pe Transfăgărășan, redeschisă inclusiv în zona alpină

Circulația pe Transfăgărășan se redeschide începând de vineri, 7 iunie, inclusiv în zona alpină, cuprinsă…

4 zile ago

Ce să mănânci bun dacă te duci în Grecia

Top 10 feluri de mâncare pe care trebuie să le mâncați, dacă mergeți în Grecia.…

4 zile ago