Cerneală, cafea și vin la atelierul de grafică de la Castelul Bran

Cerneală, cafea și vin la atelierul de grafică de la Castelul Bran  Ați desenat până acum cu vin sau cu cerneală? Dar cu cafea? Dacă doriți să încercați, nu trebuie decât să vizitați Castelul Bran, sâmbătă, 31 august 2019, în intervalul orar 13.00 – 15.00 și să luați parte la atelierul de grafică al artistei italiene Filomena D’Ambrosio.

În acest fel veți participa activ la expoziția ce va putea fi admirată în intervalul 29 august – 15 septembrie 2019, intitulată sugestiv, ”Îmbrățișare” (”Abbraccio”). Conform specialiștilor, lucrările Filomenei D’Ambrosio au un puternic aport gestual, situându-se la limita dintre grafică, pictură şi sculptură.

Mai multe detalii vor fi oferite chiar de autoare, în prima zi a evenimentului, când își va prezenta creațiile.Atelierul pregătit pentru turiști va avea loc în Parcul Regal al Castelului Bran, doritorii urmând să se exprime pe hârtia specială pentru acuarelă, cu materiale neconvenționale: vin roșu, cerneală, cafea etc. Creațiile realizate sub îndrumarea artistei italiene vor fi păstrate de fiecare autor, ca amintire a unei frumoase zile de vară petrecute la Castelul Bran.Filomena D’Ambrosio are o experiență bogată în relația cu România.

În anul 2013, a câștigat o bursa a proiectului european ”Leonardo Da Vinci”, la Târgu-Jiu, locul de naștere al sculptorului Constantin Brâncuși. Astfel, a luat contact cu mediul cultural românesc din care avea să se inspire în creațiile sale. A predat artă contemporană la liceul Teologic „Sfântul Nicodim” și a lucrat la Centrul de Sănătate Mentală „Târgu Cărbunești”, experimentând și terapia prin artă. Perioada petrecută aici se reflectă în portretele pacienților pe care le-a expus sub titlul „Un pic de timp” la Galeria de Artă din Târgu-Jiu.

În 2015, Filomena D’Ambrosio  a revenit în România cu un nou proiect, fiind câștigătoarea unei burse de trei luni la Cluj-Napoca,  predând la școala gimnazială a Centrului Cultural Italian și susținând seminarii de artă, cultură și tradiții la Universitatea Babeș Bolyai.

Mai multe detali la telefon 0268.237.700 sau la office@bran-castle.com.

Maria Stefan

Recent Posts

Descoperă Borșa… Știați că în apropiere orașului este lacul cu forma de harta României?

Borșa este un oraș în județul Maramureș, format din localitățile Băile Borșa și reședința pe…

3 zile ago

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

7 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

o săptămână ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

o săptămână ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

o săptămână ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

o săptămână ago