Cele mai vechi semne făcute de oamenii de Neanderthal, descoperite într-o peșteră din Franța

Sute de puncte și linii care împodobesc peretele unei peșteri din centrul Franței sunt cele mai vechi însemnări cunoscute făcute de oamenii de Neanderthal, conform cercetătorilor care au analizat semnele, relatează The Guardian.

Semnele făcute de Neanderthalieni. Foto Jean Claude Marquet

Semnele sunt prezente pe porțiuni din cel mai lung și mai uniform perete al peșterii din La Roche-Cotard și au fost realizate cu peste 57.000 de ani în urmă, susțin oamenii de știință. 

Peștera a fost descoperită în anul 1846, când lucrările de exploatare de pe malul Loarei au scos la iveală o intrare până atunci nedescoperită. În anul 1912, în urma unor săpături restrânse, au fost recuperate oase de animale și unelte din piatră care aparțineau omului de Neanderthal, dar a fost nevoie de săpături mai ample în anii 1970 și începând cu 2008 pentru a descoperi întreaga întindere a peșterii. 

Peștera din La Roche Cotard. Foto Kristina Thomsen

În prezent, peștera are patru camere. Se pare că Neanderthalienii au trăit în prima cameră și în partea din față a peșterii, unde au fost găsite uneltele și oasele. 

Însemnele au fost descoperite în cea de-a treia cameră a peșterii, unde o peliculă maronie subțire acoperă o mare parte din peretele calcaros. „Peretele este foarte fragil“, a declarat Jean-Claude Marquet, arheolog la Universitatea din Tours. „Tot ce trebuia să faci pentru a lăsa un semn era să-l atingi“, a mai precizat Marquet. 

Analiza sedimentelor a dezvăluit că peștera a fost închisă din exterior cu cel puțin 57.000 de ani în urmă. Împreună cu uneltele găsite la fața locului, acest lucru sugerează că semnele ar fi putut fi făcute doar de Neanderthalieni, care au ocupat Europa cu mult înainte ca Homo Sapiens să ajungă în regiune, în urmă cu aproximativ 42.000 de ani. 

Aproape toate semnele par să fi fost făcute prin trecerea degetelor peste pelicula maro.  

Paul Pettitt, profesor de arheologie paleolitică la Universitatea Durham, care nu a fost implicat în cercetare, a declarat că oamenii de știință au prezentat „un caz cât se poate de convingător, dintr-un sit trecut de primele săpături, că urmele de animale și de oameni de pe pereții săi au fost lăsate cu mult înainte de sosirea speciei noastre în Europa“. 

Având în vedere că peștera indică exclusiv prezența Neanderthalienilor, fără dovezi de ocupare ulterioară a paleoliticului superior, probabil pentru că peștera era inaccesibilă în acel moment, acest lucru oferă dovezi indirecte și puternice că Neanderthalienii au realizat semnele cu degetele“, a adăugat el. 

Nu vom ști niciodată ce înseamnă ele. Noi nu suntem Neanderthalieni, chiar dacă avem între 2 și 4% din genele lor”, a afirmat Marquet. 

Remus Florian

Recent Posts

Unde a pictat Leonardo Da Vinci celebrul tablou

Mona Lisa, celebra pictură a lui Leonardo da Vinci, a stârnit dezbateri nesfârșite prin peisajul…

8 ore ago

Povestea bisericii în care s-a adăpostit pe Mihai Eminescu

Biserica de lemn „Sfântul Arhanghel Mihail” este cea mai veche biserică ortodoxă din Târgu Mureș.…

8 ore ago

România Atractivă: 12 rute tematice care străbat întreaga țară, cu 275 de obiective de vizitat

România Atractivă, o platformă multimedia de promovare a turismului cultural care prezintă 12 rute din…

o zi ago

Castelele, conacele și cetățile din România scoase din ruine cu ajutorul banilor europeni

Zeci de cetăți, castele, palate și conace din România au fost reabilitate cu ajutorul fondurilor…

o săptămână ago

Berlinul vrea să scape de vila lui Goebbels, ministrul de propagandă nazist

Guvernul de la Berlin vrea să cedeze o vilă care a aparţinut cândva ministrului de…

o săptămână ago

Incendiu violent lângă Mănăstirea Voroneț cu câteva ore înainte de Paşte

Un incendiu de proporții a izbucnit lângă mănăstirea Voroneț, sâmbătă chiar cu câteva ore înainte…

2 săptămâni ago