Cele mai ciudate leacuri băbeşti pe care nu ai avea curajul să le testezi

Leacurile băbeşti folosite în diferite zone ale ţării de sute de ani seamănă mai mult cu cele vrăjitoreşti. Boli care dădeau de cap ţăranului român cu secole în urmă, cum ar fi durerile de gât, incontinenţa urinară ori reumatismul, erau tratate cu hoituri de animale, licori cu ingrediente ciudate ori căţei fără ochi spintecaţi.

Când medicina era o ştiinţă necunoscută, iar vindecarea bolnavilor venea de la vraci, vrăjitoare ori moaşe, leacurile aşa-zis băbeşti erau la mare căutare. Lumea modernă nu ar mai putea să accepte aşa ceva şi, foarte probabil, nici nu ar găsi eficienţa.

Parte din remediile naturiste au revenit la modă, altele nu vor fi probabil reluate niciodată, fiind prea ciudate pentru lumea civilizată, unele, de-a dreptul barbare.

Reţetele remediilor băbeşti, considerate miraculoase  în epoca medievală, nu erau cunoscute de oricine, ci numai câţiva vraci ştiau combinaţia şi gramajul şi transmiteau  reţetele doar din tată-n fiu, nefiind divulgate străinilor niciodată.

O parte din leacurile băbeşti au fost considerate ciudate chiar şi în urmă cu 100 de ani. Etnograful Artur Gorovei a cules câteva dintre ele şi le-a publicat într-o carte care a văzut lumina tiparului în 1915 sub numele “Credinţe şi superstiţii ale poporului român”.

Topul leacurilor băbeşti ciudate:

*  Frânturi din oasele căţeilor spintecaţi de vii erau puse pe oase pentru a alunga durerea (leac cules din Tătăruşi-Suceava).

* Rănile la picioare erau tratate tot cu pui de câine abia fătat, spintecat şi pus pe plagă (Cârligi-Neamţ). În aceeaşi zonă rănile mai erau tratate cu fiertură din şarpe viu, acoperit cu capac. Zeama se turna direct pe rană.

* Broasca pisată şi amestecată cu lapte, usturoi şi păcură era folosită pentru vitele bolnave, iar zeama de broască ţestoasă era leac pentru “boale de stomac”.

*  Untul delemn în care se ţinea o şopârlă era folosit pentru boala de gâlci (amigdalită)

* Peştele (mântuşul) era bun pentru scrofule (umflături la gât)

* Guşterul tăiat în luna lui mart cu o monedă de argint era întrebuinţat la boalele de gât.

* Ariciul şi bursucul fiert în unt de lemn – pentru reumatism, broaştele tăiate în două – pentru boale de gât, iar pielea de iepure pentru junghiuri.

* Tifosul era tratat în Iaşi cu porumbei tăiaţi în două, altfel nu erau de leac

* În zona Roman, frigurile erau tratate cu piele de nevăstuică. În aceeaşi zonă, frigurile mai erau tratate  cu peştele mic găsit în stomacul ştiucii. Trebuia musai mâncat uscat. Alt leac pentru friguri era fierea de porc.

* Pielea de pe rânza găinii, uscată şi pisată, se dă de băut cu apă proaspătă bărbatului care are probleme cu incontinenţa urinară (”oprirea udului la bărbat”)

Animale folosite în farmece şi vrăjitorii:

Cele mai întrebuinţate animale la farmece de deochi, de dragoste ori alungarea ploii cu piatră erau broasca, liliacul, ariciul, gâtlejul de lup ori pielea de şarpe.

* Picioarele, penele şi limba de cuc erau întrebuinţate pentru farmecele în dragoste (Olt)

* În zona Tecuciului (Burdusaci), farmecele în dragoste se făceau cu lilieci. Prepararea era de lungă durată. Liliacul viu era pus pe un muşuroi de furnici şi acoperit cu o oală. Era lăsat aşa până rămânea doar oasele din el, apoi erau culese doar lăbuţele.

* În Slobozia, femeile făceau farmece în noaptea de Sf. Gheorghe pentru a lua sporul altor oameni. Acestea descântau un lup turbat şi urletul animalului ar fi adus mana (li se lua sporul) la cei fermecaţi.

* Ţăranii din Paşcani alungau grindina atârnând în beci piele de broască, jupuită de vie şi agăţată de capătul unui băţ de arin.

Alexandra Delgado

Recent Posts

Satul-labirint din nordul Moldovei. Metoda ingenioasă prin care un cătun s-a apărat de invadatori

Satul Vatra din județul Botoșani seamănă cu un labirint populat, având zeci de ulițe care…

4 zile ago

Top 10 ciudăţenii despre pantofi. Cand purtau barbatii tocuri?

Pantofii spun totul despre noi: ce stil de viaţă avem, ce venituri avem şi cât…

6 zile ago

Calea Victoriei redevine pietonală

Programul "Străzi deschise" va fi reluat, iar Calea Victoriei va redeveni pietonală în acest sfârșit…

6 zile ago

Restaurantul La Maison Florus se deschide într-o casă de poveste din Focșani

Una dintre cele mai vechi case negustorești din Focșani, mărturie a orașului cosmopolit din a…

7 zile ago

Joburi pentru leneși, chiar în hoteluri de lux

Există job-uri special croite pentru oamenii leneşi. Unii sunt plătiţi să testeze serviciile hoteliere, alţii…

7 zile ago

Curiozităţi despre instrumentele de scris: de ce pana de scris e printre cele mai longevive

Pana a fost unul dintre cele mai longevive instrumente de scris. Instrumentul provenea de la…

o săptămână ago