Ce este tămâia şi ce se foloseşte de fapt în ritualurile religioase în loc de răşina sfântă

Tămâia a fost folosită de mii de ani în ritualurile religioase, datorită mirosului deosebit şi a proprietăţilor de purificare pe care le deţine. Arborii care produc răşina sunt pe cale de dispariţie şi de zeci de ani a fost înlocuită în ritualurile religioase cu cărbuni obţinuţi pe cale sintetică, îmbibaţi cu arome toxice.

Tămâia este de fapt răşina unui arbore exotic din specia Boswellia, arbore care creşte în Africa şi în Orientul Mijlociu. Arborele care dă tămâia este înalt de 3-6 metri, cu flori mici, albe, şi creşte  prin crăpăturile stâncilor din munţi şi prin pietrişurile de la bazele colinare din vecinătatea mării.

După ce este extrasă din scoarţa copacilor, este uscată, iar răşina rezultată este arsă ca tămâie. Mirosul pe care îl emană este total diferit de cel al răşinei de brad, de exemplu, şi are proprietăţi curative. Colectarea se face prin crestarea scoarţei copacilor, „lacrimile” arbustului fiind culese după două săptămâni. Seva întărită este pusă la uscat apoi poate fi folosită.

Boabele de tămâie de cea mai bună calitate au culoare argintie clară sau cu o uşoară tentă de verde. Cea mai accesibilă şi mai ieftină este cea de culoare gălbuie-roşiatică. Prin ardere produce un miros pătrunzător de lămâie şi mosc. În Oman, tămâia de cea mai bună calitate este păstrată special pentru sultan şi este aproape imposibil de scos din ţară.

Tămâia – efecte miraculoase

Este folosită nu numai în ritualuri religioase, dar şi în medicină şi parfumerie, având efect benefic pentru sănătate (astringent, antiinflamator, cicatrizant, expectorant etc). Se crede că are puterea de a vindeca şi cancerul. Tămâia este arsă în ritualurile religioase romano-catolice, în cele creştin-ortodoxe, dar şi în ceremoniile arabe.

Arborele de tămâie (Boswellia) FOTO financiarul.ro

Potrivit Evangheliei lui Matei, tămâia a fost unul din cele trei daruri aduse pruncului Iisus de către magii de la Răsărit (alături de aur şi smirnă). Tămâia este o jertfă adusă de credincios lui Dumnezeu. Este folosită în ritualurile creştin-ortodoxe la slujbele de botez, cununie, înmormântare şi preotul rosteşte o rugăciune la binecuvântarea acesteia: „Tămâie îţi aducem Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, întru miros de bună mirească duhovnicească pe care primind-o în jertfelnicul Tău cel mai presus în ceruri, trimite-ne nouă harul Presfântului Tău Duh”.

Fumul toxic de tămâie contrafăcută

Se ştie că tămâia extrasă din copacul de Boswellia a fost folosită încă de acum 5.000 de ani. Din cauza schimbărilor climatice, dar, mai cu seamă, prin exploatarea necontrolată şi neacordarea timpului de care au nevoie copacii pentru a-şi cicatriza rănile, tămâia adevărată este tot mai rar întâlnit. Sunt studii care arată că numărul existent de copaci, şi aşa prea mic, ar putea scădea cu până la 90% în următorii 50 de ani.

Preoţii vârstnici îşi amintesc cu nostalgie de adevăratul miros de tămâie. Cei mai mulţi nu au mai văzut tămâie de cel puţin 25 de ani, mirosul răspândit de cărbunii folosiţi acum pe post de răşină sfântă fiind diferit. În plus, acesta este toxic, după cum spun chiar oamenii din sânul Bisericii.

Boabe de tămâie FOTO financiarul.ro

Obiceiul tămâierii la români a apărut în vremea lui Cuza. Grecii au fost cei care au adus în România răşina sfântă şi au inclus-o în ritualuri religioase. Ulterior a devenit nelipsit la anumite slujbe. Tămâierea mormintelor timp de 40 de zile de către creştini a plecat de la ideea de a empatiza cu decedatul, de a fi alături de cel trecut în lumea celor Drepţi, spun preoţii. Obiceiul a fost încurajat tot mai mult în ultimii ani fiind un mijloc de a face profit.

Tămâierea a fost încurajată de preoţi, deşi în Biblie nu se face nicăieri trimitere ca făcând parte din anumite riatualuri religioase. Preoţii primesc o raţie anuală de tămâie..

Varianta de tămâie comercializată acum are diferite forme şi culori. Unele au formă de pietricele neregulate, asemănătoare cu originalul. Altele au forme cilindrice ori dreptunghiulare (pastiluţe), iar culorile diferă de la gălbui, la maroniu ori tente de gri.