Ce cuvinte românești am moștenit din limba dacă?

Limba română este o limbă veche și destul de activă. Potrivit specialiștilor care studiază limbile vechi, există în vocabularul nostru peste 150 de cuvinte dacice care au rezistat de-a lungul timpului.

Multe dintre acestea încă sunt folosite frecvent, iar altele doar în anumite zone. Mai mulţi savanţi şi istorici s-au dedicat studierii originii limbii vorbit. Aşadar, Bogdan Petriceicu Haşdeu, în lucrarea „Etymologicum Magnum Romaniae“,  Ioan Iosif Russu, cu studiul „Limba traco-dacilor“,  Ariton Vraciu, cu o carte despre  „Limba daco-geţilor“ precum şi Grigore Brâncuş în „Vocabularul autohton al limbii române“ compun o listă de aproximativ 160 de cuvinte din limba română actuală, care provin, după toate probabilităţile, din acel grai străvechi, pre-roman.Un argument că aceste vocabule sunt moştenite din limba dacă este acela că  ele nu işi au originea în niciuna din limbile cu care româna a avut vreo legătură: latina, greaca, slava, turca, maghiara etc. De asemenea, unele dintre ele pot fi regăsite şi în limba albaneză, o limbă ale cărei izvoare are similitudini cu cele ale limbii tracilor.

Limba română este o limbă romanică, la fel ca franceza, spaniola, italiana, chiar și portugheza. Cu toate acestea, este foarte influențată de limbile slave din jur. Rusa, sârba și croata și-au pus, pe alocuri, amprenta asupra limbii române. Există cuvinte care nu au nici o legătură cu cele enumerate, motiv pentru care savanții au tras concluzia că ar fi arhaisme de pe vremea tracilor. Mai mult decât atât, multe dintre acestea se regăsesc și în vocabularul albanez, limbă cu origini dacice.

De pildă, sunetul „ă“ este folosit în Europa doar în limbile română şi albaneză, limbi care au în alfabet şi litera corespunzătoare. Sunetele „ă“ şi „ş“ au rămas din limba dacă, respectiv iliră, care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea în alfabet litera „ş“ a fost limba etruscă, în care „Ş“ era scris „M“.  Etrusca însă, nu avea sunetele „b“, „d“ şi „g“.

Ulterior, odată cu apariția alfabetului grec și al celui latin, cele două litere au fost înlocuite cu „a” sau „o”, respectiv „s”. La fel s-a întâmplat și în cazul sunetului „î” care a devenit „i”. Din acest motiv, specialiștii au tras concluzia că vocabularul nostru are în componența lui sunetul „ă” din timpul dacilor.

Ce cuvinte românești ne-au rămas de la daci?

Dintre ele, unele nu îşi găsesc definiţii decât prin explicaţiile unor oameni din anumite regiuni şi în dicţionarele de arhaisme, altele şi-au pierdut de mult vorbitori, însă cele mai multe sunt pronunţate zi de zi. Doina, mămăliga, sâmbure, căciulă sau viezure sunt câteva din cuvintele româneşti care au provenienţă din limba dacilor.

A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş, arunca, azugă.

B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.

C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocârlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură.

D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.

F: fărâmă.

G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă.

H: hojma.

I: iazmă, iele.

Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.

J: jilţ.

L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.

M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.

N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.

O: ortoman.

P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.

R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, râmfă, rânză.

S/Ş: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sâmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.

T: tare, traistă, tulei,

Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.

U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.

V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,

Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zârnă.